Wednesday, February 11, 2026

Traficul pe Valea Oltului a fost redeschis. Cât mai au de defrișat lucrătorii de la drumuri și poduri VIDEO

Lucrările pe Valea Oltului au continuat și miercuri, 10 iulie, între kilometrul 242+600 și kilometrul 250+000. Tăierile de copaci efectuate pregătesc terenul pentru construcția Autostrăzii Sibiu-Pitești, pentru un lot de care este responsabilă o asociere de companii din Turcia, Mapa și Cengiz.

“Echipele care se ocupă de defrișări au mai avansat miercuri, 10 iulie, cu 510 m pe cele 8 zone ale versantului. Până la acest moment au fost eliberați 2.725 m din cei 6.245 m necesari drumurilor de acces la zonele în care vor fi realizate studiile de teren”, a anunțat Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

În primele 3 zile de la începerea lucrărilor de defrișare și de asigurare a traseelor au fost tăiați aproximativ 2000 de arbori.

Miercuri, 10 iulie, la ora 20.00, traficul rutier pe DN7 (Boița – Lazaret) s-a redeschis conform programului zilnic stabilit. Lucrările vor fi reluate joi, 11 iulie, la ora 6.00.

Sectorul DN7, în lungime de aproximativ 8 km, cuprins între Boița și Lazaret este închis zilnic între orele 6.00 și 20.00 în perioada 08 iulie – 09 august. În acest interval de timp constructorul lotului 2 al autostrăzii Sibiu – Pitești trebuie să defrișeze aproximativ 10 hectare.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Norvegia va crea o comisie de anchetă privind legăturile dintre infractorul sexual Jeffrey Epstein și personalități din țară

Parlamentul norvegian a convenit marți să creeze o comisie independentă de anchetă pentru a face lumină asupra legăturilor din trecut dintre infractorul sexual american...

Premier League: Tottenham, cu Radu Drăguşin integralist, eşec cu Newcastle, scor 1-2

Formaţia Tottenham, cu fundaşul Radu Drăguşin integralist, a fost învinsă, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de echipa Newcastle, în etapa a...

Doi copii au fost înjunghiați într-o școală din Londra. Atacatorul, un băiat de 13 ani, a fost arestat

Doi elevi cu vârste de 12 şi 13 ani au fost spitalizaţi, unul în stare gravă, după ce au fost înjunghiaţi în timp ce...

ULTIMA ORĂ