Ciolacu, impresionant de profitul uriaș înregistrat de Pepsi, vrea să afle secretul companiei americane. „A păstrat permanent o secvenţă de ADN românesc”

Premierul Marcel Ciolacu a participat miercuri la evenimentul de deschidere a depozitului automatizat PepsiCo situat în localitatea Popeşti-Leordeni din județul Ilfov, prilej cu care a menţionat că această companie reprezintă „modelul investitorului de calibru din economia românească”.

Șeful guvernului a apreciat că dacă în ţară ar mai fi zece mari investitori cu profituri similare celui înregistrat anul trecut de firma americană, atunci bugetul de stat ar fi pe excedent, şi nu pe deficit, informează Agerpres.

„Cred că niciunul dintre noi nu avem în fiecare zi această şansă de a vedea în prezent, de fapt, o fabrică a viitorului. Pentru această investiţie extraordinară vă felicit din toată inima. (…) Prin tot ceea ce a făcut în toţi aceşti 30 de ani de prezenţă pe piaţa locală, Pepsi ne-a demonstrat că, deşi este o companie americană, şi-a păstrat permanent o secvenţă de ADN românesc”, a afirmat Ciolacu.

„Pentru mine, ca premier, Pepsi este modelul investitorului de calibru din economia românească. Sunteţi o companie care face din nou o investiţie de peste 100 de milioane de euro şi aţi adus echipamente de ultimă generaţie. O companie care îşi dovedeşte grija faţă de mediu. Folosiţi tehnologii sustenabile, panouri solare, vehicule hibride sau electrice şi aveţi o viziune care propune ca ambalajele să nu ajungă vreodată deşeuri”, a susținut el.

Ciolacu a evidenţiat şi colaborarea firmei cu furnizorii locali şi, pe parte de educaţie profesională, cu Universitatea Politehnică din Bucureşti.

„Sunteţi un investitor străin care foloseşte de 25 de ani un sistem de furnizori locali, care sprijină constant comunităţile, în special cele defavorizate. Un mare angajator care îşi construieşte viitorul prin parteneriatul cu actorul-cheie din educaţia românească, Universitatea Politehnică din Bucureşti”, a completat premierul.

Conform acestuia, compania americană contribuie şi la reducerea deficitului comercial al României.

„Am lăsat spre final un lucru foarte important pentru mine şi pentru Guvernul României, acela că dumneavoastră contribuiţi ca să reducem deficitul comercial al ţării. Sunteţi o companie care exportă producţia de aici către alte 17 state din lume. Pentru toate acestea, nu pot decât să vă asigur de aprecierea şi respectul meu”, a mai declarat șeful guvernului.

„Cred că îl voi îndurera pe domnul ministru al Finanţelor…”

Ciolacu s-a referit şi la importanţa pentru sănătatea consumatorilor a producerii de băuturi răcoritoare cu conţinut scăzut de zahăr şi de chipsuri cu mai puţină sare.

„Sigur, oricât de mult v-aş lăuda, cu certitudine nu veţi uita şi n-aţi uitat faptul că Guvernul pe care îl conduc, cu actualul ministru al Finanţelor, suntem cei care am taxat suplimentar produsele care au conţinut mare de zahăr. Sunt foarte conştient de acest lucru! Deşi cred că îl voi îndurera pe domnul ministru al Finanţelor, eu vă rog să vă concentraţi pe băuturi cu mai puţin zahăr. Şi, evident, către chipsuri cu mai puţină sare”, a mai spu el.

„Sunt convins că asemenea produse vor găsi în viitor cumpărători, deoarece consumatorii români devin tot mai atenţi la impactul acestor produse asupra sănătăţii lor. Vă mărturisesc ceva: îmi doresc ca, în scurt timp, să fiu nevoit să constat că această măsură de impozitare suplimentară a produselor cu mult zahăr să nu mai aibă conţinut şi niciun impact bugetar”, a continuat prim-ministrul.

Profit de 2.000 la sută pentru Pepsi, potrivit lui Ciolacu

Nu în ultimul rând, Ciolacu a felicitat compania americană pentru creşterea impresionantă de profit înregistrată anul trecut.

„Şi, pentru că vorbim de viitor, chiar dacă doriţi public sau în particular, mi-aş dori să îmi spuneţi şi mie secretul creşterii de profit de anul trecut, de peste 2.000 la sută. Dacă ar mai fi 10 mari investitori cu asemenea profit, sigur, şi vă spun că am făcut socotelile, bugetul meu de stat ar fi pe excedent, nu pe deficit”, a adăugat premierul.

Citiți și:

MAI MULT HOTNEWS

Turiștii turci invadează Grecia. De ce nu își permit și grecii să viziteze Turcia

Relațiile economice și turistice dintre Grecia și Turcia s-au modificat semnificativ în ultimii ani. Deși volumul total al schimburilor comerciale și turistice s-a dublat...

Recomandăm și ...

Scandal diplomatic între Londra și Washington. JD Vance, acuzat că alimentează tensiunile după o crimă care a șocat Marea Britanie

Guvernul britanic a reacționat dur după declarațiile vicepreședintelui american JD Vance privind uciderea unui student de 18 ani. Londra acuză tentative de ingerință externă...

Remus Ștefureac trage semnalul de alarmă după incidentul cu drona din Galați: „România trebuie să învețe rapid această lecție”

Incidentul în care o dronă de război a lovit un bloc din Galați, rănind două persoane, reprezintă un moment fără precedent în România postbelică,...

Remus Ștefureac trage semnalul de alarmă după incidentul cu drona din Galați: „România trebuie să învețe rapid această lecție”

Incidentul în care o dronă de război a lovit un bloc din Galați, rănind două persoane, reprezintă un moment fără precedent în România postbelică,...

ULTIMA ORĂ