Peste o treime din prostituatele înregistrate în Germania sunt românce, dublu față de numărul nemțoaicelor

Numărul prostituatelor înregistrate legal în Germania este în creştere, dar rămâne sub cel anterior pandemiei, potrivit datelor oficiale publicate vineri, informează agenţia DPA, citată de Agerpres. Ponderea cea mai mare o reprezintă româncele, urmate de femeile care au indicat Bulgaria ca țară de origine.

Astfel, la finele anului 2023 erau înregistrate în Germania circa 30.600 de prostituate, număr în creştere cu 8,3% faţă de cel din anul precedent, dar sub cel de 40.400 de la sfârşitul anului 2019, conform Oficiului Federal de Statistică.

În ce priveşte distribuţia pe naţionalităţi, numai 18% dintre prostituatele înregistrate în Germania sunt nemţoaice. Cele mai multe vin din România (36%), Bulgaria (11%) şi Spania (7%).

Prostituţia este o activitate legală în Germania şi legislaţia a impus începând din anul 2017 înregistrarea lucrătorilor sexuali. Autorităţile germane nu menţionează în statistici genul acestora, care nu este solicitat la înregistrarea legală.

Legea de protejare a prostituţiei, adoptată tot în 2017, impune bordelurilor o licenţă pentru desfăşurarea activităţii, iar Legea privind prostituţia, adoptată în 2022, include această practică în rândul activităţilor comerciale normale.

Numărul licenţelor de acest fel era la sfârşitul anului trecut de aproximativ 2.300, faţă de circa 2.200 înaintea pandemiei. Dintre acestea, bordelurile propriu-zise reprezintă 93%, alte 5% dintre licenţe au fost emise pentru agenţii de prostituţie şi restul de 2% sunt vehicule ori evenimente de prostituţie.

MAI MULT HOTNEWS

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Ședință la PNL: se discută excluderea premierului desemnat Adrian Veștea. Congres extraordinar, duminică la Romexpo

Tensiunile din PNL escaladează miercuri, 17 iunie, în contextul ședinței de urgență a conducerii formațiunii, desfășurată online, de la ora 16:00. În centrul discuțiilor...

Primești 1.500 de lei dacă te angajezi. Oferta unei fabrici din România

Primești 1.500 de lei dacă te angajezi. O fabrică din Arad caută sute de oameni. Fabrica de cablaje și echipamente auto din satul Nădab, lângă...

Analiștii Kievului cred că au descoperit o vulnerabilitate majoră a armei cu care Rusia a lovit Ucraina și amenință Europa

Programul rusesc de rachete „Oreșnik”, care a beneficiat de o largă mediatizare, s-ar putea confrunta cu defecțiuni tehnice serioase, care determină rachetele să rateze...

ULTIMA ORĂ