LIVE Război în Ucraina, ziua 871: Oficialii occidentali cred că ucrainenii vor rămâne în defensivă încă 6 luni / Moscova acuză Australia de paranoia / Şeful Pentagonului a vorbit cu ministrul rus al apărării

Oficialii occidentali și americani estimează că forțele ucrainene vor continua să fie în defensivă în următoarele șase luni și nu vor putea desfășura o operațiune contraofensivă pe scară largă până în 2025. Cu toate acestea, forțele ucrainene încearcă deja să conteste inițiativa tactică prin contraatacuri limitate în anumite sectoare ale frontului, iar forțele ucrainene ar putea fi capabile să desfășoare operațiuni contraofensive limitate chiar și în condițiile în care sunt în mare parte în defensivă, în funcție de venirea ajutoarelor occidentale, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului.

Cele mai importante evenimente legate de războiul din Ucraina, ziua 871, LIVETEXT:

08:46

Rusia a acuzat Australia de incitare la „paranoia antirusească” pentru că a acuzat de spionaj un cuplu de origine rusă, determinându-l sâmbătă pe prim-ministrul Anthony Albanese să transmită Rusiei că trebuie „ înceteze”.

Cuplul căsătorit, care deține cetățenia australiană, a fost arestat sub acuzația că a acționatpentru a accesa materiale legate de securitatea națională a Australiei.

„Scopul acestei campanii este evident – să ridice un nou val de paranoia antirusească aici, să distragă atenția australienilor de la numeroasele eșecuri ale politicilor Partidului Laburist aflat la putere”, a transmis vineri ambasada rusă din capitala Canberra

Albanese a spus sâmbătă că Rusia trebuie să „înceteze să se amestece în afacerile interne ale altor națiuni suverane”. „Rusia să ia aminte la acest mesaj: `Încetați`. Rusia este implicată în spionaj aici și în întreaga lume”, a spus Albanese. (Reuters)

01:00

Letonia: Curtea Constituțională a validat conversia școlilor rusofone la letonă, hotărând că o astfel de reformă școlară este în conformitate cu constituția țării baltice și cu angajamentele sale internaționale.

00:38

Şeful Pentagonului a vorbit cu ministrul rus al apărării. Este deja a doua convorbire între Austin şi Belousov în mai puţin de o lună

00:15

Noi atacuri rusești în estul Ucrainei. Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața şi 13 rănite vineri, în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, de pe linia frontului, în urma unor atacuri ruseşti, au declarat oficialii regionali.

Sinteza celor mai recente evenimente:

  • Detaliile împrumutului militar de până la 2 miliarde de dolari pe care România îl va solicita SUA. Negocierile nu au legătură cu Summit-ul NATO sau cedarea sistemului Patriot.
  • Ucraina nu a primit permisiunea de a utiliza rachete Storm Shadow furnizate de Marea Britanie pentru a lovi teritoriul Rusiei, au declarat surse oficiale britanice anonime pentru Telegraph, explicând că situația este „mai nuanțată”.
  • „O escaldare periculoasă”: Reacția Kremlinului după cererea făcută de Ucraina la summitul NATO. Kremlinul a afirmat vineri că a luat notă de declarațiile unor țări occidentale la summitul NATO din această săptămână
  • Un avion de pasageri Suhoi Superjet SSJ-100 s-a prăbuşit vineri la sud-est de capitala rusă Moscova în timpul unui zbor-test fără pasageri, la bord aflându-se doar trei membri ai echipajului, presupuşi decedaţi în urma accidentului.
  • Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat joi o rezoluție prin care solicită Rusiei să se retragă de la centrala nucleară Zaporojie (ZNPP) și să redea Ucrainei controlul deplin asupra instalației.
  • Acoliții Kremlinului râd de gafele lui Joe Biden: „Un candidat pro-rus controlat de Kremlin”
  • Joe Biden a demonstrat că este „un candidat pro-rus controlat de Kremlin”, a ironizat vineri Maria Zaharova, urtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.
  • Premierul ungar Viktor Orban a provocat deja pagube majore în primele 12 zile ale președinției rotative a UE a țării sale, a transmis vineri Ministerul german de Externe.
  • Procurorul-șef al Ucrainei a solicitat Curții Penale Internaționale să urmărească penal Rusia pentru atacul cu rachete asupra unui spital de copii din Kiev la începutul acestei săptămâni.
  • Peste 10 000 de femei îndeplinesc în prezent roluri de luptă pe frontul ucrainean, a afirmat vicepremierul ucrainean pentru integrare europeană și euroatlantică, Olha Stefanishyna.

–––

Cele mai importante informații de vineri privind războiul au fost LIVE aici pe HotNews.ro

MAI MULT HOTNEWS

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Cele mai spectaculoase zece șosele din Carpați. Cum au fost construite și ce locuri de vis traversează

Munții Carpați sunt traversați de șosele spectaculoase, căutate de tot mai mulți turiști în timpul verii. Cele mai populare rămân Transfăgărășanul și Transalpina, deschise...

Trădătorul liberalilor care i-a criticat cinci ani îi laudă acum pe toți. ”Ilie Bolojan și echipa lui vor face bine României”

Ludovic Orban i-a lăudat pe Ilie Bolojan și pe Ciprian Ciucu în discursul său de la congresul PNL. Deși a „trădat” PNL, a criticat...

Scade debitul Dunării. Situație stabilă pe râurile interioare

Debitul fluviului Dunărea la intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, va fi în scădere în întreaga săptămână viitor. Acesta va ajunge la valoarea de...

ULTIMA ORĂ