Wednesday, November 19, 2025

Bacalaureat. Un elev depunctat la Matematică și-a recâștigat nota inițială în instanță – premieră în România

„Legea educației contravine principiului de drept. Cum să-ți agravezi propria situație în propria cale de atac? Nu există așa ceva! Un inculpat, de exemplu, dacă a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare și face apel, nu va primi trei ani. Ori i se menține pedeapsa inițială, ori i se scade”, a explicat, pentru adevarul.ro, avocatul elevului. 

Povestea lui Denis, elev la Liceului Baptist din Oradea, începe în vara anului trecut, imediat după susținerea probelor de Bacalaureat. 

„Este un copil foarte bun, a participat la olimpiade, iar în liceu a avut rezultate excepționale la învățătură. A fost un șoc pentru el să afle că la matematică a luat doar nota 9.45. I s-a părut mică, motiv pentru care a depus contestație”, a povestit avocatul tânărului. „Spera la o notă mult mai mare”, spune acesta.

Potrivit legii, elevii nemulțumiți de nota obținută o pot contesta, însă își asumă un risc: în urma reevaluării lucrării, copiii pot primi o notă mai mare, dar și una mai mică. Mai mult, nota obținută în urma contestației rămâne definitivă. Elevii semnează în acest sens și o declarație. Însă, în foarte multe dintre cazuri, copiii sunt încă minori, prin urmare semnătura lor nu are nici o relevanță. Așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Denis.

După reevaluarea lucrării, Denis a primit o notă și mai mică: 8.15. „Copilul a crezut din nou într-o greșeală și a cerut, de data aceasta, să-și vadă lucrarea recorectată. I s-a permis, dar nota trecută în colțul foii a fost ascunsă, mascată cu palma. Practic, nu a fost lăsat să-și vadă nota”. 

REZULTATE BAC 2024. Numărul mediilor de 10, aproape la jumătate față de anul trecut. Rata de promovare după prima sesiune a fost de 76,4%

„Am dat în judecată Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar. Nu este normal ca în urma unei contestații să te trezești cu o pedeapsă mai mare decât cea inițială. Cam șapte, opt luni a durat procesul, iar ca număr de înfățișări am avut în jur de patru. Denis nu a fost chemat în fața instanței, copilul și-a văzut de școală: este student, a intrat la mate-info, la Universitatea Babeș Bolyai. Acum, lupta noastră pentru a se reveni la nota inițială, de 9,45, se duce doar pentru a i se face copilului dreptate”, mai spune avocatul. 

În instanță, părinții au cerut reevaluarea lucrării deja contestate, însă cererea le-a fost respinsă. În schimb, judecătorii au considerat că prevederea care stabilește nota de la contestații ca fiind cea finală nu este chiar…legală: „Lecturând ordinul ministrului, pe baza căruia s-a desfășurat întregul examen de Bacalaureat, am realizat că problema este acel paragraf care permitea Comisiei de Soluționare a Contestațiilor să scadă nota în urma contestației. Și atunci am atacat în instanță și pe această cale”.

Decizia judecătorilor ca Denis să fie notat cu nota inițială, cea de 9.45, nu este însă definitivă. 

„Ministerul a contestat deja decizia. Au făcut recurs. Acum, rămâne de văzut..În cel mai nefericit caz s-ar putea reveni la nota obținută în urma contestației. Cât despre ce șanse reale avem, nu a putea să vă spun. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla. Așteptăm să se fixeze un termen la Înalta Curte și să se pronunțe asupra acestei spețe”, mai spune avocatul.

În cazul în care decizia va rămâne neschimbată, Denis va primi o nouă diplomă de Bacalaureat.

MAI MULT REALITATEA

Taxă de 25 de lei pentru coletele din afara UE, aprobată în Parlament. Ce trebuie să știe românii înainte ca măsura să intre în vigoare

Parlamentul României a adoptat, marți, 18 noiembrie, legea care introduce o taxă fixă pentru toate coletele cu o valoare sub 150 de euro provenite...

Recomandăm și ...

Erdogan pledează, la Ankara, alături de Zelenski, în favoarea relansării negocierilor de la Istanbul în vederea unui armistiţiu în Războiul din Ucraina. El cere ”implicarea aliatului nostru, SUA” ”într-un...

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan cere miercuri o relansare a negocierilor - la Istanbul - în vederea unei încetări a focului între Rusia şi...

DOCUMENT | Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraților a fost publicat. Ce prevede actul

Ministerul Muncii a publicat în transparență decizională proiectul de modificare a legii pensiilor magistaților. Proiectul pus în dezbatere prevede că nivelul pensiei de serviciu...

ULTIMA ORĂ S-au deschis comenzile pentru noile Dacia 4×4 cu motor electric. Cât costă cel mai ieftin Duster AWD cu cutie automată

Dacia a anunțat primele prețuri pentru noile modele Bigster și Duster echipate cu motor hibrid pe față și motor electric pe spate, pe piața...

ULTIMA ORĂ