Avertizare meteo de ploi în jumătate de țară – HARTĂ

Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod galben de ploi până până la ora 23.00 pentru București și jumătate dintre județele țării.

În timpul zilei va ploua în cea mai mare parte a țării, iar noaptea, ploile se vor restrânge către est și nord-est. 

Conform ANM, avertizările cod galben de vreme rea sunt valabile în Dobrogea, Muntenia, jumătatea de sud a Moldovei, estul și sud-estul Transilvaniei și nord-estul Olteniei, unde vor fi perioade cu averse torenţiale, local însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Harta ANM 11, septembrie 2024/ Foto: ANM

Vor fi mai ales averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi local de 10-20 l/mp şi izolat de peste 30-40 l/mp.

Avertizarea cod galben a fost emisă pentru intervalul orar 10.00 – 23.00.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20-25 l/mp şi izolat de peste 40-50 l/mp, conform meteorologilor.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Alexandru Nazare: Uşi deschise pentru România la Washington. Depinde doar de noi cum mergem mai departe/ Toţi partenerii urmăresc atent ce se întâmplă în România, iar din acest punct...

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, vorbeşte despre ”uşi deschise pentru România la Washington”, după ce a avut, în această săptămână, o serie de întâlniri cu...

Un pilot de curse a murit, iar alte şase persoane au fost rănite într-un accident pe circuitul Nürburgring

Pilotul de curse Juha Miettinen a decedat, iar şase piloţi au fost răniţi în urma unui accident produs sâmbătă în cadrul calificărilor pentru cursa...

Alexandru Nazare: „Uși deschise pentru România la Washington”. Ministrul Finanțelor anunță oportunități majore

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, transmite de la Washington că România are oportunități importante pentru atragerea de investiții în energie și infrastructură, însă stabilitatea politică...

ULTIMA ORĂ