IDF transmite că nu sunt schimbări în ceea ce priveşte sfaturile pentru civili / Israelul nu comentează exploziile de pagere din Liban

Comandanții forţele armate israeliene au evaluat situaţia şi nu există la acest moment nicio schimbare în ceea ce privește instrucțiunile pentru civili privind apărarea, a informat armata israeliană, după exploziile în serie din Liban care au vizat pagerele folosite de membrii grupării Hezbollah.

Potrivit unei comunicări difuzate marți seară, comandanții de rang înalt ai armatei israeliene, inclusiv șeful Statului Major, generalul Herzi Halevi, au efectuat o evaluare a situației, „concentrându-se asupra pregătirii atât în ofensivă, cât şi în apărare, pe toate fronturile”, fără a oferi alte detalii, relatează Reuters.

„Purtătorul de cuvânt al IDF (Forţele de Apărare ale Israelului) clarifică faptul că, în acest moment, nu există nicio modificare a orientărilor defensive ale Comandamentului Frontului Intern. Publicul este rugat să rămână în continuare alert şi vigilent, iar orice schimbare a politicii va fi anunţată imediat”, a precizat armata israeliană.

Cel puțin 11 oameni au fost uciși, iar alți peste 4.000 – inclusiv numeroși luptători ai grupării teroriste libaneze Hezbollah, medici, dar și ambasadorul Iranului la Beirut – au fost răniți marți după ce pagerele pe care le aveau asupra lor pentru comunicații au explodat în același timp. Hezbollah a acuzat Israelul că este „pe deplin responsabil” pentru exploziile pagerelor membrilor grupării și a ameninţat cu represalii.

MAI MULT HOTNEWS

Vrancea: Intervenție a pompierilor după ce o persoană a fost surprinsă de o viitură

Potrivit ISU Vrancea, la fața locului intervine un echipaj cu o autospecială de intervenție și o barcă de salvare. „Echipajele operative depun toate eforturile pentru...

Recomandăm și ...

Prezență mare în alegerile din țara care trebuie să opteze între calea europeană și apropierea de Rusia

Confruntare între un partid pro-european și unul controlat de un miliardar apropiat Rusiei la alegerile parlamentare din Armenia care se desfășoară duminică. Până la...

Dinamo s-a despărţit de Boateng, Milanov şi Ikoko

FC Dinamo a anunţat, duminică, despărţirea de fotbaliştii Kennedy Boateng, Georgi Milanov şi Jordan Ikoko.

Discursul șefului Pentagonului de Ziua Z, denunțat drept „o stupiditate grotescă” după asocierea imigrației cu debarcarea din Normandia

Secretarul american de Război, Pete Hegseth, este criticat dur de istorici și activiști pentru drepturile omului după ce, în cadrul ceremoniei dedicate aniversării Debarcării...

ULTIMA ORĂ