Stoianoglo este chemat la audieri cu două zile înainte de alegeri. Maia Sandu: „Dacă scopul real al judecătorilor este să facă justiţie, şi nu victimizarea unui candidat, aceste şedinţe trebuie făcute după scrutinul din 3 noiembrie” / Explicaţia instanţei

Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, care candidează duminică în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, a fost convocat pentru vineri, pentru a fi audiat în instanţă într-unul dintre dosarele penale deschise pe numele său, un demers care o „nedumereşte” pe preşedinta Maia Sandu. Aceasta consideră că audierea ar fi trebuit să aibă loc în afara campaniei electorale, sugerând că în felul acesta contracandidatul său s-ar putea „victimiza”.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Britney Spears, inculpată pentru conducere sub influența alcoolului și a drogurilor

Decizia de inculpare a fost anunțată joi de procurorii americani, care au precizat că este vorba despre o infracțiune minoră și că artista nu...

După Germania, Trump spune că ar putea retrage trupe din Italia și Spania

Anunțul lui Trump intervine într-un moment de tensiuni între Washington și mai mulți aliați europeni, legate de războiul din Iran, relatează Le Figaro. „O...

Șoșoacă: Americanii și rușii mi-au spus că nu au închisori care să-mi facă față

În discursul susținut în fața simpatizanților adunați la Otopeni, Diana Șoșoacă a afirmat că nu se teme de anchetele în care este vizată și...

ULTIMA ORĂ