Șeful Casei de Pensii a precizat cu cât cresc veniturile de la 1 ianuarie anul viitor. Cine va beneficia?

“Mai sunt două luni de zile până la indexarea de la 1 ianuarie, suntem în plin proces de achitare a pensiilor pentru luna noiembrie, acum se achită din prima zi a fiecărei luni. Acest proces de indexare care este prevăzut foarte clar că începând cu anul următor valoarea punctului de referință se majorează anual în luna ianuarie”, a explicat Baciu.

Șeful Casei de Pensii a precizat că toate pensiile din sistemul publlic vor fi indexate cu același procent, fiind vorba despre actualizarea valorii punctului de referință, de la 81 de lei cât este în prezent la aproximativ 91 de lei de la 1 ianuarie 2025.

“Numărul total de puncte din decizia fiecărui pensionar se înmulțește cu această valoare de 91 de lei rezultând noul cuantum al pensiei după aplicarea acestui proces”, a precizat Baciu.

Pensiile cresc cu 1.300 de lei. Ministerul Muncii a făcut ANUNȚUL. Când primesc vârstnicii banii

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

DOCUMENTE Hidroelectrica, ″victimă″ și a propriului succes, și a Guvernului. Apasă pedala leasingului de personal extern la furnizare, după ce și-a dublat numărul de clienți

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător și furnizor de energie electrică din România, apasă pedala leasingului de personal extern pentru Departamentul Furnizare,...

Gheorghe Falcă, anunțuri despre Adrian Veștea, în fața restaurantului unde a petrecut cu susținătorii lui Bolojan: „Veștea s-a autoexclus, procedurile ce mai contează?! Veți afla de Biroul Permanent de...

Întrebat ce va face dacă Guvernul Adrian Veștea va trece de Parlament, Gheorghe Falcă, abia ieșit din restaurant a răspuns: „Va funcționa Guvernul”. El crede...

CM 2026. Franţa a învins Senegal în primul meci de la turneul final. Mbappe a făcut spectacol

Echipa naţională a Franţei a învins marţi seara, scor 3-1, echipa naţională a Senegalului, în grupa I a Cupei Mondiale.

ULTIMA ORĂ