JD Vance a votat într-o biserică și le-a cerut republicanilor să „termine în forţă” alegerile. „Indiferent cine va câştiga, jumătate din ţară va fi parţial dezamăgită”

Candidatul republican la funcţia de vicepreşedinte al SUA, JD Vance, a votat marţi într-o biserică catolică din Cincinnati, în statul natal, Ohio, şi i-a îndemnat pe republicani să „termine în forţă alegerile” pentru a asigura victoria lui şi a lui Donald Trump, scrie agenția spaniolă de presă EFE.

Vance şi-a exprimat votul la Biserica Catolică Sf. Anton de Padova, situată în cartierul East Walnut Hills din Cincinnati, unde deţine o locuinţă din 2018. Este acelaşi loc în care a votat în urmă cu doi ani, la alegerile legislative în urma cărora a ajuns în Senat, reprezentând statul Ohio, notează Agerpres.

„Bineînţeles că am votat pentru mine şi pentru Donald Trump, la fel ca soţia mea”, le-a spus JD Vance reporterilor, adăugând că ambii îl susţin şi pe republicanul Bernie Moreno, candidat la Senat în confruntarea cu democratul Sherrod Brown.

Senatorul republican a mers la secţia de votare împreună cu cei doi fii, Ewan şi Vivek, şi şi-a exprimat optimismul cu privire la rezultatul alegerilor, chiar dacă a recunoscut că nu poate fi sigur de victorie, decât când va fi anunţată.

„Dar mă simt bine în legătură cu această competiţie. M-am simţit bine în legătură cu alegerea mea pentru Senat acum câţiva ani, când am votat în acelaşi loc. Sper ca de data aceasta rezultatul să fie la fel de pozitiv pentru preşedintele Trump şi pentru mine”, a mai declarat el.

JD Vance a explicat că nu a vorbit cu Donald Trump marţi, ziua alegerilor din SUA, deşi a primit un apel, la care nu a putut răspunde, de la fostul preşedinte în jurul orei trei dimineaţa, după ce acesta terminase un miting de închidere a campaniei electorale la Grand Rapids, în statul Michigan.

Ca răspuns la întrebările presei, Vance s-a referit şi la polarizarea tot mai mare din societatea americană şi la nevoia de unitate după alegeri.

„Sperăm să câştigăm dar, fără îndoială, indiferent cine va câştiga, jumătate din ţară va fi cel puţin parţial dezamăgită”, a declarat el.

„Atitudinea mea este că cel mai bun mod de a vindeca această diviziune în ţară este să încercăm să guvernăm în cel mai bun mod posibil, să creăm cea mai mare prosperitate posibilă pentru americani şi să le reamintesc tuturor că, deşi votăm diferit, suntem în aceeaşi echipă”, a mai spus Vance.

În plus, s-a angajat să guverneze pentru toţi cetăţenii, inclusiv pentru cei care o susţin pe candidata democrată Kamala Harris şi pe colegul său candidat la funcţia de vicepreşedinte, guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz.

„Dacă ai votat greşit, eu tot te voi iubi şi te voi trata ca pe un concetăţean. Şi dacă am norocul să fiu vicepreşedintele tău, voi lupta pentru visurile tale în următorii patru ani”, a spus el.

JD Vance şi-a atins faima naţională în 2016 după publicarea autobiografiei sale de succes „Hillbilly Elegy”, în care îşi povesteşte copilăria marcată de lupta mamei sale cu dependenţa de opiacee şi oferă o explicaţie a sprijinului pentru Donald Trump în rândul clasei muncitoare americane.

Născut în Middletown, JD Vance a fost ales senator de Ohio în 2020 şi, dacă va câştiga în tandemul cu Donald Trump, va deveni cel mai tânăr vicepreşedintele al SUA după Richard Nixon.

Urmăriți LIVE AICI desfășurarea alegerilor prezidențiale din SUA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Cine conduce cu adevarat Iranul acum

Puterea formală este clară, dar controlul real rămâne neclar Formal, conducerea Republicii Islamice este clară: Mojtaba Khamenei a preluat funcția de lider suprem după uciderea...

Dacă Bolojan este demis prin moțiune nu mai poate fi desemnat premier. Precedentul CCR Orban

Premierul Ilie Bolojan nu ar putea fi redesemnat automat de președintele Nicușor Dan pentru formarea unui nou Guvern, în cazul în care Executivul său...

Mai multe plaje fără șezlonguri și umbrele în Grecia. Interdicție extinsă în acest an

Grecia a decis să suplimenteze la peste 250 numărul plajelor pe care este interzisă închirierea de șezlonguri și umbrele de plajă.

ULTIMA ORĂ