„Nazistul negru” susţinut de Trump pierde alegerile pentru postul de guvernator în Carolina de Nord

Mark Robinson, controversatul candidat republican susținut de Donald Trump în cursa pentru funcția de guvernator al Carolinei de Nord, a cărui campanie a fost marcată de numeroase scandaluri, a eşuat marţi în tentativa de a deveni primul guvernator de culoare al acestui stat din sud-est, potrivit proiecţiilor presei americane.

Mark Robinson, viceguvaernator la final de mandat şi care avea susţinerea fostului preşedinte republican în acest stat foarte disputat, a pierdut în faţa procurorului general Josh Stein, care îi va urma guvernatorului la final de mandat, tot democrat, Roy Cooper, conform NBC News şi ABC News.

În afară de alegerile prezidenţiale, americanii au votat marţi pentru alegerea unei treimi din membrii Senatului, a tuturor aleşilor din Camera Reprezentanţilor şi a guvernatorilor.

„Sunt un negru nazist!”

Mark Robinson a făcut o serie de comentarii scandaloase pe forumul unui site pornografic în urmă cu mai bine de un deceniu, unde s-a autocaracterizat drept un „negru nazist” și și-a exprimat sprijinul pentru reinstaurarea sclaviei, potrivit unei investigații CNN. În ciuda recentei sale retorici anti-transgender, Robinson spunea că îi place să vizioneze pornografie transgender și că este un pervers, arată mesajele descoperite de CNN.

Afirmațiile, pe care Robinson le-a negat, au fost făcute înainte să intre în politică și să ajungă viceguvernator al Carolinei de Nord.

Acestea au fost făcute sub un pseudonim în spatele căruia CNN l-a identificat pe Robinson după ce a comparat o serie de detalii biografice și a descoperit o adresă de e-mail comună între cei doi.

Multe dintre mesajele lui Robinson erau de natură sexuală și obscene. Acestea au fost făcute între 2008 și 2012 pe „Nude Africa”, un site pornografic care include un panou de discuții.

Într-o discuție despre republicanii de culoare din octombrie 2010, Robinson a scris pe forum: „Sunt un negru NAZIST!”.

În aceeași lună, Robinson scria într-o altă postare că susține revenirea sclaviei: „Sclavia nu este rea. Unii oameni trebuie să fie sclavi. Mi-aș dori să fie reînființată (sclavia). Cu siguranță aș cumpăra câțiva”.

În martie 2012, Robinson a scris că îl preferă pe fostul lider al Germaniei naziste Adolf Hitler în locul conducerii de la Washington din timpul administrației lui Barack Obama: „L-aș prefera pe Hitler în locul oricăruia dintre gunoaiele de acum de la Washington!”.

Mark Robinson, care a încercat să devină primul guvernator de culoare al acestui stat din sud-estul țării cu sprijinul candidatului republican la președinție Donald Trump, a negat categoric că ar fi autorul mesajelor. Într-un mesaj video, el a denunțat „minciunile obscene ale tabloidelor”

MAI MULT HOTNEWS

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

DOCUMENTE Hidroelectrica, ″victimă″ și a propriului succes, și a Guvernului. Apasă pedala leasingului de personal extern la furnizare, după ce și-a dublat numărul de clienți

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător și furnizor de energie electrică din România, apasă pedala leasingului de personal extern pentru Departamentul Furnizare,...

Gheorghe Falcă, anunțuri despre Adrian Veștea, în fața restaurantului unde a petrecut cu susținătorii lui Bolojan: „Veștea s-a autoexclus, procedurile ce mai contează?! Veți afla de Biroul Permanent de...

Întrebat ce va face dacă Guvernul Adrian Veștea va trece de Parlament, Gheorghe Falcă, abia ieșit din restaurant a răspuns: „Va funcționa Guvernul”. El crede...

CM 2026. Franţa a învins Senegal în primul meci de la turneul final. Mbappe a făcut spectacol

Echipa naţională a Franţei a învins marţi seara, scor 3-1, echipa naţională a Senegalului, în grupa I a Cupei Mondiale.

ULTIMA ORĂ