Sunday, September 28, 2025

Este OFICIAL! România se pune la adăpost! Vom avea drone „Made In Romania”

Ministrul Cercetării, Bogdan Ivan, şi şi Ministrul Economiei, Radu Oprea, au semnat, marţi, protocolul care vizează primul program de dezvoltare a dronelor româneşti. ”Astăzi punem bazele primului program integrat care va crea drona românească. (…) Am avut în vedere toate aspectele necesare, incluzând proprietatea intelectuală şi patentele, împreună cu deschiderea către piaţă, pentru a putea progresa eficient”, a declarat Bogdan Ivan.

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, şi Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, au semnat, marţi, protocolul de colaborare în domeniul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, la sediul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială ”Elie Carafoli” (INCAS) din comuna Târgşoru Vechi, satul Strejnicu, judeţul Prahova.

 

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Cercetării, protocolul stabileşte un mecanism pentru identificarea şi definirea cerinţelor organizaţiilor din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate (S.N.A.O.P.S) şi pentru soluţionarea acestora prin expertiza, tehnologiile locale disponibile şi infrastructura de cercetare-dezvoltare, aflate atât în entităţi publice, cât şi private din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare-inovare.

În cadrul parteneriatului, vor fi utilizate instrumentele de finanţare gestionate de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID), care vor sprijini firme inovative pentru a adopta şi aplica rezultatele în vederea sporirii competitivităţii.

 

”Astăzi punem bazele primului program integrat care va crea drona românească. MCID, INCAS şi MEAT vor implementa acest parteneriat, de la concept până la transferul soluţiilor tehnologice în economia reală. Am avut în vedere toate aspectele necesare, incluzând proprietatea intelectuală şi patentele, împreună cu deschiderea către piaţă, pentru a putea progresa eficient. Prin acest protocol facem pasul spre o nouă etapă pentru cercetarea românească din domeniul aerospaţial”, a afirmat ministrul Bogdan Ivan.

Ministrul Ştefan-Radu Oprea a mulţumit celor din Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, din industria naţională de apărare, din Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării pentru că au contribuit la marcarea unui moment istoric pentru programul de dezvoltare a dronei româneşti.

”Acest memorandum ne dă posibilitatea să lansăm teme de cercetare pe cel puţin trei domenii pe care le-am identificat în acest moment. Iar lucrurile nu se vor opri aici, pentru că la Carfil pregătim un centru de perfecţionare a operatorilor de drone, împreună cu o companie franceză, pentru pregătirea celor care sunt în domeniul militar dar şi pentru cei care lucrează în domeniul civil”, a declarat el.

INCAS, institut aflat în coordonarea MCID, este un lider regional în domeniul ştiinţelor aerospaţiale din România, cu o tradiţie de 75 de ani în ingineria aerospaţială, fizica curgerii şi aerodinamica aplicată, care se bazează pe o infrastructură strategică de importanţă naţională.

Primul domeniu de dezvoltare tehnologică se va axa pe crearea unei soluţii complete pentru ”Capabilitate aeriană fără pilot uman la bord, din categoria MALE (Medium Altitude Long Endurance) şi scop dual de utilizare”. Această soluţie va include cel puţin două echipamente UAV (vehicule aeriene fără pilot) şi toate mijloacele de sol necesare pentru controlul şi asigurarea tehnică şi informatică a zborurilor.

Al doilea domeniu vizat va fi dezvoltarea de soluţii pentru ”Conversia muniţiei clasice în sisteme aeriene autonome (Loitering munition)”. Aceasta va implica sisteme UAV cu aripă fixă şi rotativă, precum şi toate elementele necesare pentru operarea lor (lansare şi control al traiectoriei).

Al treilea domeniu se referă la dezvoltarea unei soluţii complete pentru ”Capabilitate maritimă multi-rol şi multi-vehicul fără pilot uman la bord”, incluzând toate componentele necesare pentru operarea acestor sisteme (lansare şi control).

Pentru activităţile de cercetare şi dezvoltare necesare, corespunzătoare unui nivel de maturitate tehnologică TRL 4-8, MCID va aloca fonduri prin intermediul instrumentelor din Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare (PNCDI IV) 2021-2027.

Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului colaborează prin parteneriate active pentru dezvoltarea tehnologiilor ”unmanned’’ şi transferul acestora către industrie în scopul cresterii competitivităţii economice în România.

MAI MULT REALITATEA

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

Percheziții de amploare ale DIICOT

Procurorii DIICOT fac zeci de percheziții în București, Ilfov și Olt, într-un dosar de trafic de droguri, luare de mită și divulgare de informații...

Patru morți și zeci de răniți în Ucraina după atacul rusesc cu drone și rachete

Rusia a lansat sute de drone și rachete către mai multe orașe ucrainene, care au cauzat distrugeri și victime omenești, anunță autoritățile de la...

Premierul Republicii Moldova acuză tentative de atac cibernetic. O platformă de hosting a fost blocată

Circa 4000 de site-uri nu funcționează ca urmare a blocării unei platforme de hosting de către autoritățile moldovene. Premierul Dorin Recean spune că au...

ULTIMA ORĂ