Wednesday, November 19, 2025

Angel Tîlvăr, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii: Sacrificiul militarilor răniţi sau căzuţi la datorie în teatrele de operaţii ne aminteşte cât de mare este preţul apărării libertăţii

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, luni, la ceremonia de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii organizată la Focşani, că sacrificiul făcut de militarii răniţi sau căzuţi la datorie în teatrele de operaţii aminteşte ”cât de greu se obţine libertatea şi cât de mare este preţul apărării acesteia”. El a menţionat că i-a cunoscut personal pe mulţi dintre militarii răniţi, mai ales la jocurile Invictus. ”Exemplul lor trebuie să ne motiveze pe toţi să ne îndeplinim visurile, să devenim mai buni şi mai puternici, să ne depăşim limitele”, a subliniat el. Între 1996-2022, România a pierdut 31 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii, iar alţi peste 230 au fost răniţi.

MAI MULT NEWS.RO

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

SUA confirmă vânzarea către Taiwan a unui sistem de apărare aeriană în valoare de 700 de milioane de dolari

Statele Unite au confirmat vânzarea către Taiwan a unui sistem avansat de apărare aeriană în valoare de aproape 700 de milioane de dolari, care...

Pe Profit Insider: Schimbare la aeroporturile Otopeni și Băneasa

Schimbare la aeroporturile Otopeni și Băneasa. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații...

Microsoft lansează Agent 365, un instrument pentru controlul şi monitorizarea agenţilor AI din companii

Microsoft a prezentat marţi Agent 365, un nou software dedicat companiilor care folosesc agenţi de inteligenţă artificială, menit să le ofere control, vizibilitate şi...

ULTIMA ORĂ