Târgul de Crăciun din Bucureşti se va deschide în 29 noiembrie/ Evenimentul propune o experienţă a Crăciunului autentic, cu activităţi dedicate întregii familii

Târgul de Crăciun din Bucureşti, cu o tradiţie de peste 16 ani, se va deschide în 29 noiembrie, în Piaţa Constituţiei, intrarea fiind liberă. Evenimentul organizat de Primăria Capitalei, prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, propune o experienţă a Crăciunului autentic, cu activităţi dedicate întregii familii. Târgul va fi deschis până în 26 decembrie.

MAI MULT NEWS.RO

Campanie de manipulare informațională desfășurată de Rusia. Cum încearcă să justifice incidentul cu drona din Galați

Acest lucru este menționat într-un raport al Centrului pentru Combaterea Dezinformării (CCD), conform informațiilor publicate de Ukrinform. Potrivit Centrului, sursele ostile urmează scenariul clasic de...

Recomandăm și ...

Lecția bulgară de diplomație cu coloană vertebrală

Poate fi asta o lecție de învățat și pentru diplomația noastră? Să ne uităm la ce se petrece acum în Bulgaria căci decizia de...

Răzvan Dumitrescu pleacă de la Antena 3 CNN după 16 ani: „Rămân în presă și voi fi mereu alături de voi, dar într-un alt mod”

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu a anunțat, în direct, că părăsește Antena 3 CNN, după 16 ani petrecuți în cadrul postului de televiziune. Anunțul a fost...

ULTIMA ORĂ