„Taxa de solidaritate” introdusă în Germania după reunificarea Est-Vest va fi dezbătută de Curtea Constituțională a țării

Curtea Constituțională a Germaniei a început marți să audieze un caz referitor la obligația contribuabililor germani de a continua să plătească așa-zisa „taxă de solidaritate”, introdusă după reunificarea țării cu 34 de ani în urmă pentru a sprijini landurile estice mai sărace, relatează Reuters.

Taxa a făcut parte din pactul de solidaritate, un pachet de măsuri menite să atenueze impactul financiar al reunificării și discrepanțele dintre vestul țării, cu o economie capitalistă, și estul comunist. Pactul de solidaritate s-a încheiat în 2019, însă contribuabilii au continuat să fie supuși taxei cu același nume, care vine cu o cotă suplimentară de 5,5% la impozitul pe venit.

Cei 6 reclamanți care au adus cazul în instanță în 2020 sunt toți membri ai Partidului Liberal Democrat (FDP), până recent un membru al coaliției guvernamentale de la Berlin. Cei 6 reclamanți argumentează că „taxa” de solidaritate încalcă Constituția, deoarece statele estice nu mai au acum nevoi financiare speciale.

Liderul grupului parlamentar FDP, Christian Duerr, unul dintre reclamanți, a declarat că taxa a devenit un „impozit pur economic” care costă economia 7 miliarde de euro pe an.

Conform Ministerului Finanțelor de la Berlin, statul german a colectat 12 miliarde de euro din taxa de solidaritate anul trecut. Dacă Curtea Constituțională decide să elimine taxa, toate veniturile colectate de autorități din 2019 încoace ar trebui restituite.

Coaliție formată din trei partide, care a guvernat Germania din 2021, s-a destrămat săptămâna trecută, deschizând calea pentru alegeri anticipate la începutul anului viitor. Un deficit suplimentar în bugetul național ar crea incertitudine suplimentară în privința cheltuielilor guvernamentale.

Un alt aspect al cazului se referă la o decizie a fostului guvern al cancelarului Angela Merkel ca doar cei mai înstăriți contribuabili să plătească taxa. Aproximativ 90% dintre contribuabili sunt scutiți, ceea ce reclamanții consideră a fi o încălcare a principiului egalității în fața legii.

Curtea nu este așteptată să ia o decizie în acest caz pentru câteva luni.

MAI MULT HOTNEWS

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

„Voi merge până la capăt”. Promisiunile lui Adrian Veștea pentru mediul de afaceri. Ce se va întâmpla cu pensiile, alcoațiile și impozitele

Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat la Digi24 că va merge „până la capăt” cu formarea noului guvern și că România nu își permite...

„Voi merge până la capăt”. Promisiunile lui Adrian Veștea pentru mediul de afaceri. Ce se va întâmpla cu pensiile, alcoațiile și impozitele

Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat la Digi24 că va merge „până la capăt” cu formarea noului guvern și că România nu își permite...

Proiectul noului ordin privind dosarul prețurilor de transfer: mai multă standardizare și cerințe extinse de documentare

Proiectul de ordin privind documentarea prețurilor de transfer, publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în consultare publică, aduce modificări importante privind modul...

ULTIMA ORĂ