Academia de Studii Economice, poziție de top în clasamentul internațional al universităților economice de elită

La nivel naţional, ASE se poziţionează, conform prestigiosului clasament, pe primul loc în domeniul Economie, urmată de alte două mari universităţi membre ale Consorţiului Universitaria: Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Universitatea de Vest din Timişoara.Clasamentul internaţional utilizează o serie de indicatori academici obiectivi pentru măsurarea performanţelor universităţilor în domeniile analizate, după cum urmează: cadre didactice de talie internaţională, rezultate ale cercetării la nivel mondial, cercetare ştiinţifică de înaltă calitate, impactul citărilor publicaţiilor şi publicaţii scrise în colaborare cu autori internaţionali.Academia de Studii Economice din Bucureşti a mai fost prezentă în acest clasament în anii 2017, 2018 şi 2019, cu rezultate onorante în domeniile Economie, Administrarea afacerilor, Administraţie publică şi Management, se precizează în comunicatul citat. 

MAI MULT REALITATEA

Accident în județul Sibiu. Cinci persoane aflate într-un microbuz au ajuns la spital

Echipaje ISU Sibiu și ale Poliției Rutiere au intervenit de urgență, duminică dimineață pe DN 14 în localitatea Șura Mare la un accident rutier...

Recomandăm și ...

Cele mai noi informații despre negocierile SUA-Iran. Trump anunță obținerea unor garanții din partea Teheranului

Președintele american Donald Trump a afirmat că Iranul s-a angajat să nu se doteze cu arme nucleare, unul dintre punctele de fricțiune în negocierile...

George Rareş Vidican arbitrează barajul de menţinere/promovare în Superliga dintre Farul şi Chindia Târgovişte

George Rareş Vidican arbitrează manşa secundă a barajului de menţinere/promovare în Superliga dintre Farul şi Chindia Târgovişte, din această seară, de la ora 20.30.

Cum și-a construit Radu Mazăre resortul de 1,5 milioane de euro din Madagascar: O provocare mai mare decât cele trei mandate din Constanța

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a povestit cum și-a refăcut viața după închisoare și cum a ajuns să își construiască un resort la...

ULTIMA ORĂ