Lovitură dură pentru milioane de români: Guvernul reintroduce PLAFOANE pentru pensii și salarii! Doi ani de negocieri s-au dus "pe apa sâmbetei"

Analiștii atrag atenția că statul reintroduce limite pentru pensii și salarii în planul fiscal, în condițiile în care Executivul a negociat cu oficialii europeni să elimine acel indicator de 9,4% din PIB pentru plata pensiilor, indicator ce se afla în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 

Iată că acum analiștii vorbesc despre o introducere a plafoanelor pentru cheltuielile cu pensiile și salariile, în condițiile în care vorbim despre un plan prin care România se angajează să reducă deficitul bugetar, dar și cheltuielile cu pensiile și salariile, fără să explice însă statul cum va face acest lucru în următorii ani. 

Concret, dacă ne referim la salarii, avem un procent de 9,3% din PIB. Datele din acest plan arată că am urma să ajungem la 8,3% din PIB. 

Dacă ne raportăm la pensii, aici ar urma să observăm o creștere a cheltuielilor ca urmare a noii legi din sistemul public de pensii. Vor ajunge cheltuielile cu plata pensiilor până la 12% din PIB și urmează să scadă treptat până la 10,7% din PIB. 

Mai mult decât atât, vom avea salarii majorate în funcție de evoluția deficitului și asta deoarece deficitul este deja foarte mare. Statul spune în acest document că vor crește salariile în funcție de modul în care este redus acest deficit bugetar. 

MAI MULT REALITATEA

Israelul aprobă extinderea a trei colonii din Cisiordania cu peste 2.000 de noi locuințe

Anunțul a fost făcut de ministrul de Finanțe, Bezalel Smotrich care a precizat că proiectul a primit avizul unei comisii de planificare.  De la preluarea...

Recomandăm și ...

Hai la Festivalul MAMAZ!

Festivalul MAMAZ urmează să aducă la București două zile dedicate mamelor, iar toate fondurile din bilete vor susține direct proiectele fundației. București, 27.05.2026 –...

Sindicatul Meridian a inițiat procedura pentru declanșarea grevei la Autoritatea Vamală Română. Ce nemulțumiri au vameșii

Sindicatul Meridian a inițiat la nivelul Autorității Vamale Române (AVR) proceduri pentru declanșarea grevei, potrivit Profit.ro. Vameșii sunt nemulțumiți de noua lege a salarizării...

Premieră în Danemarca: femeile devin majoritare în noul guvern condus de Mette Frederiksen

Danemarca va avea pentru prima dată în istoria sa un guvern în care femeile ocupă mai multe portofolii ministeriale decât bărbații. Prim-ministrul Mette Frederiksen...

ULTIMA ORĂ