Ciolacu, eșec în fața liderilor Sanitas. Protestele din Sănătate continuă

Precizările au fost făcute de preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu şi prim-vicepreşedintele Iulian Pope, după plecarea prim-ministrului Marcel Ciolacu de la lucrările Consiliului Naţional al federaţiei.

 

“Joi, vom fi la ora 9,30, în faţa Ministerului de Finanţe, nu putem să anulăm această acţiune pentru că este făcută pe ceea s-a întâmplat la nivelul Bucureştiului. (…) (Premierul – N.R.) ne-a propus un grup de lucru tehnic care să cuprindă cele trei ministere (Muncă, Sănătate, Finanţe – n.r.). Întâlniri putem începe de joi, în funcţie de ce ne vor anunţa premierul şi cei de la Ministerul de Finanţe, Sănătate, inclusiv domnul ministru, şi cei de la Ministerul Muncii. (…) Vom tatona în fiecare zi, în fiecare săptămâna”, a afirmat Bărăscu.

 

Liderul Sanitas a precizat că, joi, 250 de reprezentanţi ai federaţiei vor picheta Ministerul de Finanţe Potrivit acestuia, premierul nu le-a avansat sindicaliştilor un calendar al posibilelor majorări de salarii în Sănătate.

 

“Nu ne-a dat proxima ocazie de creştere salarială, cei 20%, mâine, poimâine sau la sfârşitul lui martie, dar, îl citez pe domnul premier: ‘Daţi-mi voie să trag linie o dată pe săptămână cu voi sau o dată pe lună, să văd unde ajungem cu banii pe care îi pot oferi în continuare”‘, a explicat Bărăscu.

Întrebaţi, dacă sunt dispuşi să renunţe la mişcările de protest în cazul în care guvernanţii le-ar oferi o creştere salarială mai mică faţă de cea revendicată, respectiv 10%, liderii sindicali au precizat că nu ar fi de acord.

“Nu, minimul este 20%, este o hotărâre a Consiliului Naţional pentru tot acest an, pentru toţi lucrătorii din sistemul sanitar, pentru toate categoriile profesionale, inclusiv personalul TESA”, a spus Iulian Pope.

 

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Alexandru Muraru acuză un „asalt” asupra PNL înainte de Congres. Decizia Tribunalului Ilfov, „o abominație demnă de statele autoritare”

Liderul filialei PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a transmis joi seară că se aşteaptă ca, până la Congresul liberalilor de duminică, „asaltul” instituţiilor asupra...

Doi foști polițiști, condamnaţi la Londra la opt şi zece ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Chinei

Doi foști polițiști cu cetățenie britanică și chineză au fost condamnați joi de justiția britanică la opt, respectiv zece ani de închisoare, după ce...

Descoperirea care uimește lumea științei și anunță o nouă eră în imunologie: celulele care „erup” la semnalul dat de infecții

O echipă de la Universitatea Ben-Gurion din Negev (Israel) a identificat un tip complet nou de celule imunitare, denumite „ruptoblaste”, care combat infecțiile printr-un...

ULTIMA ORĂ