Haosul din sistemul de pensii continuă! O nouă categorie de angajați amenință cu proteste uriașe

Mai multe categorii atrag atenția că sunt în continuare inechității după intrarea în vigoare a Noii Legi a Pensilor și iată că ne așteptăm la noi proteste în fața Guvernului cu doar patru zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale și, spun sindicaliștii, faptul că această nouă lege îi dezavantajează pe cei care lucrează în domeniul nuclear integrat și că s-a adăugat o majorare a stagiului de cotizare cu șapte ani pentru zona 1 de radiații și cu 10 ani pentru zona a 2-a de radiații.

Spun oamenii că legea nu le mai recunoaște nici stagiile de cotizare din alte legi anterioare prin care se puteau pensiona mai devreme și, de asemenea, spun că ar putea avea pensii mai mici după această nouă lege. Cer practic modificarea acestei legi.

Pe de altă parte, sunt în continuare 10.000 de decizii de recalculare ce urmează să ajungă la oameni în următoarea perioadă, iar Casa de Pensii trebuie să remedieze și problema celor care au depus dosarul de pensionare, însă nu au primit documentele.

Noi proteste de amploare din cauza legii pensiilor. Rezerviștii se tem că veniturile vor ÎNGHEȚA

MAI MULT REALITATEA

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

John și Trudy Benjamin locuiesc în cartierul Parkrose Heights de peste 40 de ani. Din august anul trecut, viața lor s-a schimbat complet. O...

Recomandăm și ...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

John și Trudy Benjamin locuiesc în cartierul Parkrose Heights de peste 40 de ani. Din august anul trecut, viața lor s-a schimbat complet. O...

VIDEO Chinezii au găsit poarta de intrare în Europa: investiții de un miliard de euro în mașini, componente și roboți

Mașini, componente, roboți umanoizi și multe altele vor fi produse în Serbia, după cum a anunțat președintele acestei țări, Alexandre Vucic, pe canalele sale...

Insula secretă a Greciei pe care mulți o compară cu Mykonos. De ce merită vizitată

Dacă iubești peisajele din Ciclade, dar vrei să eviți aglomerația și prețurile exagerate, Tinos este destinația ideală pentru următoarea ta vacanță. 

ULTIMA ORĂ