Gabriel Oprea: „Nicolae Ciucă are cele mai mari șanse de a intra în turul 2. Cred că românii vor vota candidatul care le va aduce siguranță la graniță”

„Dacă ne uităm la cifre, Nicolae Ciucă și George Simion sunt candidați la locul 2 și implicit la turul 2. Un singur procent între ei, diferența este că Nicolae Ciucă are în spate un partid foarte puternic, un partid bine reprezentat la nivel național, în timp ce George Simion vine doar cu un elan, că nu știu cum să-i spun. E un personaj apărut din neant, dar care se ține tare ca să spun așa și e un personaj pitoresc. Aici la noi, în Balcani, căută să speculeze patriotismul, se bate.

Pe de altă parte, generalul Ciucă are un partid mare, un partid de tradiție, PNL, are primari, consilii județene, președinți de consilii județene. Are un mecanism politic de aceea, cred eu, la experiența pe care o am, că are cele mai mari șanse de a intra în turul 2.

Eu aș vrea să discutăm, cel puțin din punctul meu de vedere, pentru cine intră în turul 2. De ce? Fiindcă vom avea de discutat, pe urmă, în finala pentru turul 2. Și va fi un subiect de discuție ceilalți spre cine îndreaptă voturile. Alegerile să câștigă pe emoție, pe ură, pe mobilizare.

Eu cred că adevărata finală este în turul 1. Va fi o bătălie fără precedent pentru cel care ocupă locul 2.  Aici este o adevărată finală, ca niciodată, aș putea spune, cu 3-4 candidați chiar care se luptă cu șanse teoretice pentru locul 2. De aceea, se vine cu acuzații. Acuzații grave, atacuri fără precedent. Și veți vedea că, pe măsură ce ne apropiem de data alegerilor, acestea se vor radicaliza. Repet, încă o dată, alegerile să câștigă pe emoție și pe ură”, a spus Gabriel Oprea.

Referitor la sondajul pe partide, care arată că PSD are 31% din procente, iar PNL 20%, acesta a spus: „Dacă vor merge împreună după alegeri, au varianta unei coaliții. Vă spun o părere personală de un om cu oarecare experiență, spun eu, în politică. Eu, Gabriel Oprea, nu văd altă coaliție de guvernare în viitor decât PSD, PNL, cu tot ce se întâmplă astăzi în lume. Pentru stabilitatea națională se bagă orice sub preș. Nu se discută. Pe de altă parte, în politică, niciodată să nu spui niciodată. E competiție. Este bătălie. Eu cred că această coaliție de astăzi va continua și în viitor”.

Gabriel Oprea mizează pe faptul că Nicolae Ciucă are cele mai mari șanse de a intra în turul 2, alături de Marcel Ciolacu. „Cred că românii vor vota candidatul care le va aduce siguranță la graniță și pentru liniștea familiilor lor”.

MAI MULT REALITATEA

Record mondial în Germania: o femeie aleargă un maraton pe zi, de un an. La câte a ajuns

În Berlin, o femeie nu cunoaște odihna. Își scrie propria poveste doborând recorduri mondiale. Joyce Hübner (38 de ani) a alergat marți al 367-lea maraton...

Recomandăm și ...

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază ar putea fi prelungită până la finalul anului. Anunțul lui Tanczos Barna

Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a anunțat miercuri că, la propunerea UDMR, Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a aprobat prelungirea plafonării adaosului...

Trei muncitori străini au murit arși într-o mașină, într-o benzinărie în Italia. Doi suspecți au fost arestați

Trei bărbați, doi afgani și un pakistanez, ar fi fost arși de vii într-o mașină, la o benzinărie din regiunea Calabria, Italia. O a...

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România: Pilonul 2 a generat în cei 18 ani de funcţionare un câştig net de 93,4 miliarde lei. Randament mediu de 8,6% pe...

Pilonul 2 de pensii private obligatorii a generat, în primii 18 ani de funcţionare efectivă (20 mai 2008 – 22 mai 2026), un câştig...

ULTIMA ORĂ