Florin Barbu i-a invitat la Ministrul Agriculturii pe fermierii care protestează în Afumați: Vor găsi oricând în mine un partener de dialog

Ministrul Agriculturii a transmis, joi dimineață, că îi aşteaptă la minister pe toţi fermierii, indiferent dacă fac sau nu parte din asociaţiile care au fost în această săptămână la întâlnirile organizate la sediul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

“Am transmis, în această seară (miercuri n.r.) fermierilor care se află în stradă în zona Afumaţi o nouă invitaţie la dialog la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru mâine dimineaţă (joi n.r.) la ora 9:00. Îi aştept la minister pe toţi fermierii, indiferent dacă fac sau nu parte din asociaţiile care au fost în această săptămână la întâlnirile organizate la MADR sau au dat deja mandat delegaţiei care s-a prezentat la Ministerul Agriculturii sâmbătă, 13 ianuarie 2024. Aşa cum am spus, uşa Ministerului este mereu deschisă, iar fermierii vor găsi oricând în mine un partener de dialog pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă”, a scris Barbu pe Facebook.

Acesta a adăugat că în declaraţia făcută în urmă cu două zile, potrivit căreia fermierii de la Afumaţi sunt “instigatori şi protestatari”, nu s-a referit la fermieri ci la persoanele care nu au calitatea de fermier şi “încearcă să se caţere pe o nemulţumire a unor oameni care cu adevărat întâmpină probleme”.

“Constat că în spaţiul public este întoarsă pe toate feţele o declaraţie în care aş fi jignit fermierii. Ca să fie clar pentru toată lumea: răspunsul meu la o întrebare corectă venită din partea reporterilor nu s-a referit la fermieri ci la persoanele care nu au calitatea de fermier şi încearcă să se caţere pe o nemulţumire a unor oameni care cu adevărat întâmpină probleme. Îmi pare rău dacă s-a înţeles altceva, de aceea îmi cer scuze faţă de fermierii care s-au considerat vizaţi de această declaraţie. Nu aceasta a fost intenţia mea, dimpotrivă. Respectul pe care îl port fermierilor îl demonstrez din prima zi de mandat, aşa cum am făcut-o în fiecare funcţie pe care am ocupat-o, prin punerea în aplicare a măsurilor de sprijin pentru activitatea lor. Vă asigur că acest respect va fi continuat, indiferent cât se chinuie unii şi alţii să imprime în spaţiul public contrariul”, a mai scris ministrul Agriculturii, miercuri, la miezul nopţii, pe reţeaua de socializare.

Florin Barbu a avut în această săptămână o serie de întâlniri cu mediul asociativ din agricultură şi industrie alimentară pentru a analiza măsurile de sprijin aferente anului 2024, precum şi soluţiile la problemele pe care le întâmpină aceste sectoare.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Lufthansa va anula 20.000 de zboruri pe distanţe scurte până în octombrie pentru a economisi combustibil

Compania aeriană Lufthansa va anula 20.000 de zboruri pe distanțe scurte până în octombrie, pentru a economisi combustibil, pe fondul penuriei de kerosen și...

Ministrul Educatiei, despre întârzierea concursurilor pentru directori de şcoli: „Nu avem nici profilul directorului, nici metodologia de concurs”

Ministrul Educaţiei, Mihai Dimian, a semnalat, în cadrul emisiunii ”Viitor pentru România”, la Prima News, întârzieri majore în organizarea concursurilor pentru directori de şcoli,...

Dominic Fritz: Vor exista discuţii cu parlamentari neafiliaţi, cu parlamentari din partide mai mici care îşi doresc să arate o responsabilitate faţă de această ţară/ Nu putem să trăim...

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că formaţiunea este dispusă să discute cu parlamentari neafiliaţi şi cu cei de la partide mai mici pentru o...

ULTIMA ORĂ