Dorul de Spania, alinat cu o rețetă delicioasă. Cum faci paella cu fructe de mare: rețeta clasică, plină de arome

Ingrediente:

– 300 g orez

– 2 roşii

– ardei roşu gras

– 5 căţei de usturoi

– condimente speciale pentru paella (care conţin şi şofran pentru culoare)

– 12 creveţi curăţaţi

– 10 raci

– calmari 10 bucăţi

– ulei de măsline 50 ml

–  carne de pui – o jumătate de pui,

– sare, piper după gust

Preparare:

Se pune tigaia specială pentru paella pe foc şi se lasă să se încălzească foarte bine, apoi se pune uleiul şi usturoiul tocat mărunt. După ce usturoiul s-a rumenit bine, se scoate şi se adaugă creveţii care se ţin foarte puţin, cât să îşi schimbe culoarea.  Când sunt gata se scot şi se lasă deoparte.

Se adaugă acum carnea de pui care a fost tăiată în bucăţi potrivite. După ce s-a prăjit bine carnea, se adaugă ardeiul roşu, se amestecă să nu se ardă, după care se adaugă şi calmarii.

Se mai amestecă să nu se prindă de tigaie după care se pune apă cât să acopere conţinutul. Se pune capacul şi se lasă la fiert. Se adaugă şi roşiile şi usturoiul, apoi şi orezul. Se amestecă totul bine şi se lasă la fiert fără să mai amestecăm deloc.

Când aproape e gata se adaugă şi creveţii, condimentele, se mai amestecă puţin şi se mai lasă 5 minute pe foc. Se serveşte caldă! Pofta bună!

Sursă text: Click.ro 

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Volker Raffel, E.ON: România are cel mai ridicat tarif la energie prin raportare la puterea de cumpărare a consumatorului – Eveniment News.ro

Volker Raffel, CEO E.ON România și președintele Federației Asociației Companiilor de Utilități din România (ACUE), a spus că România nu are cel mai mare...

Liderul PPE, Manfred Weber îi transmite sprijin lui Ilie Bolojan: „România va fi mai puternică prin reforme”

Președintele Partidului Popularilor Europeni (PPE), Manfred Weber, a anunțat că a avut o discuție telefonică cu premierul Ilie Bolojan, despre situația politică din România.

Sorin Grindeanu, dezvăluiri de la discuțiile cu Nicușor Dan: Ilie Bolojan l-a mințit pe președintele României! A mințit președintele republicii

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus că se simte trădat de Ilie Bolojan. El a precizat că, la discuțiile cu Nicușor Dan, Ilie Bolojan...

ULTIMA ORĂ