Friday, September 26, 2025

Petrecere, terminată cu o CRIMĂ! Un tânăr de 18 ani a fost înjunghiat MORTAL într-o pensiune din apropierea Siretului

“Din primele verificări, s-a constatat că la pensiunea respectivă s-a organizat o petrecere privată la care au participat mai mulţi tineri. La un moment dat, între doi tineri a avut loc un conflict spontan, unul dintre aceştia lovindu-l pe celălalt cu un obiect ascuţit-înţepător în zona toracică. Victima, un tânăr de 18 ani, a fost transportată la o unitate medicală, însă ulterior a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, persoana bănuită de comiterea faptei fiind preluată pentru audieri.Ancheta a fost preluată de către procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

MAI MULT REALITATEA

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

Fico limitează drepturile lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor printr-un amendament constituţional, adoptat în Parlament, şi impune primatul dreptul naţional asupra dreptului european. Opoziţia nu a participat la vot

Premierul naţionalist slovac Robert Fico a obţinut vineri, în Parlament, adoptarea unui amendament constituţional care limitează drepturile lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor şi impune...

Ministrul Sănătăţii, despre cazul de la Spitalul de Copii din Iaşi: E inacceptabil ca aceste situaţii să nu fie raportate şi să nu fie luate măsurile specifice. Am trimis...

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă, despre cazul focaruluiu de infecţie şi al deceselor de la Spitalul de Copii ”sfâmnta Maria” din Iaşi că este...

Amendă după un atac cibernetic la un site românesc de comerț online. Clienții s-au trezit cu bani lipsă de pe carduri

O companie care vinde produse din tutun și dispozitive de vapat a fost amendată cu 20.000 euro pe baza regulamentului GDPR, după ce a...

ULTIMA ORĂ