DRAMA prin care a trecut Elena Lasconi, în urmă cu 10 ani: Nu puteam să mai vorbesc, să mă mai mișc. A fost cumplit!

„Am numărat 20 de căpușe. După 4 ani am început să mă simt rău, am avut amețeli, și am ajuns la spital. O lună de zile am stat fără diagnostic, pentru că Borrelia este o boală destul de greu de diagnosticat. Nu îmi mai simțeam picioarele. Tot corpul meu era foarte moale. Neti a fost lângă mine, îmi dădea să mănânc, mă spăla cu șervețele umede pe tot corpul. Am stat o lună în spital, timp în care eu nu m-am spălat pe cap. Am luat un tratament foarte dur. Mi-a terminat multe celule din organism, am luat nişte pastile care au fost scoase de pe piaţă fiindcă atacau creierul. A fost cumplit, dar am trecut peste”, a povestit Elena Lasconi. 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Donald Trump acuza fraudarea referendumului din Virginia privind redesenarea hărții electorale

„Au avut loc alegeri fraudate aseară în marele stat Virginia! Toată ziua republicanii au condus, spiritul a fost incredibil, până la final când, desigur,...

Donald Trump acuza fraudarea referendumului din Virginia privind redesenarea hărții electorale

„Au avut loc alegeri fraudate aseară în marele stat Virginia! Toată ziua republicanii au condus, spiritul a fost incredibil, până la final când, desigur,...

Emisarul lui Trump cere FIFA înlocuirea Iranului cu Italia la Cupa Mondială

Propunerea a fost făcută de Paolo Zampolli către președintele FIFA, Gianni Infantino, și către Donald Trump. „Confirm că le-am sugerat lui Trump și Infantino...

ULTIMA ORĂ