Friday, September 26, 2025

Doi bătrâni atacați și jufuiți în propria casa de un grup de tineri. Printre agresori se aflau și 2 minori

Jaful a avut loc în noaptea de 14 spre 15 noiembrie, când mai multe persoane au intrat în casa unui localnic din comuna Hurezani spărgând geamurile uşii de la intrarea în locuinţă.  

Agresorii au intrat în casa bărbatului de 83 de ani şi l-au lovit cu parii.

„Bărbatul locuia împreună cu sora sa, în vârstă de 89 de ani, care s-ar fi speriat de cele petrecute în locuinţă şi a plecat, fiind ulterior identificată în grădina casei. Atât femeia, cât şi bărbatul au fost transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, poliţiştii întocmind dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere şi lovire sau alte violenţe”, a anunțat  IPJ Gorj.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj au stabilit că principalii suspecţi în acest caz sunt cinci tineri, iar mobilul atacului a fost acela „de a sustrage bunuri sau sume de bani”.

Doi dintre atacatori sunt minori, unul având 13, celălalt 15 ani. Ceilalţi trei au vârste de 18, 22, respectiv 24 de ani.

În primă fază, cei trei bărbaţi majori au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar sâmbătă, 16 noiembrie, pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

MAI MULT REALITATEA

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

Zooland.ro – Ce este boala ghearelor de pisică

Majoritatea persoanelor au fost zgâriate măcar o dată de o pisică, fie de propriul animal de companie, fie de o pisică străină.

Liev Schreiber și Sharon Osbourne, printre cele 1.200 de personalităţi care denunţă boicotul instituţiilor cinematografice israeliene

Actorii Liv Schreiber, Jennifer Jason Leigh şi Jerry O'Connell se numără printre cei 1.200 de semnatari ai unei scrisori deschise care denunţă apelul la...

Polonezul Pole Bargiel, primul om care a coborât de pe Muntele Everest pe schiuri, fără oxigen suplimentar | VIDEO

Polonezul Andrzej Bargiel a devenit prima persoană care a coborât pe schiuri de pe Muntele Everest fără butelie de oxigen, a anunțat joi echipa...

ULTIMA ORĂ