Sunday, October 12, 2025

Reacția Chinei după ce Ucraina a primit undă verde să atace teritoriul rus cu rachete americane

China a îndemnat din nou, luni, la pace în Ucraina după ce președintele american Joe Biden a autorizat Kievul să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acţiune furnizate de SUA, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Un armistiţiu rapid şi o soluţie politică sunt în interesul tuturor părţilor”, a declarat în timpul unei conferinţe de presă Lian Jian, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez.

„Cel mai urgent este de a încuraja o aplanare a situaţiei pe cât de repede posibil”, a adăugat el.

China se prezintă drept o ţară neutră în ceea ce priveşte războiul din Ucraina şi susţine că nu vinde echipamente letale beligeranţilor, spre deosebire de SUA şi alte naţiuni occidentale care sprijină Kievul.

Cu toate acestea, Beijingul rămâne un aliat economic şi politic major al Moscovei şi nu a condamnat niciodată ofensiva rusă.

„China a încurajat şi susţinut mereu toate eforturile care duc spre o soluţionare paşnică a crizei”, a continuat Lin luni, adăugând că Beijingul are dorinţa de a „continua să joace un rol constructiv (…) în felul său” în această optică.

MAI MULT DIGI 24

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Rusia amenință pe față Republica Moldova: „Chișinăul face o greșeală gravă, care a fost făcută deja de un stat. Nu a adus nimic bun”

Actualele autorităţi din Republica Moldova fac o greşeală gravă atunci când fac din Rusia un adversar, de dragul construirii relaţiilor cu Europa, a declarat,...

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE – Posibile perturbări ale transportului public ca urmare a grevei naţionale anunţate în Grecia pentru marţi

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia asupra faptului că, în data de 14...

MAE, atenţionare de călătorie pentru Grecia. Grevă anunţată pentru marţi. Posibile perturbări ale transportului public

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că în Republica Elenă este preconizată, marţi, declanşarea unei greve naţionale, context în care pot fi înregistrate perturbări semnificative în...

ULTIMA ORĂ