Sunday, October 12, 2025

Adolescent de 16 ani filmat la volanul unei maşini puternice: Oamenii legii au intervenit

Ce a transmis Poliția Rutieră

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Judeţean Timiş (IPJ Timiş), „situaţia a fost confirmată”, iar atât adolescentul care se afla la volan, cât şi proprietarul maşinii au fost identificaţi. Poliţiştii au precizat că minorul de 16 ani deţine un permis de conducere pentru vehicule din subcategoria B1, care nu este valabil pentru un autovehicul de mare putere, cum era cel filmat în timp ce circula pe drumurile dintr-o localitate timişeană.

În urma verificărilor, poliţia a început o anchetă penală în rem pentru două infracţiuni: „conducerea unui vehicul de către o persoană cu un permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului condus” şi „furt în scop de folosinţă”. De asemenea, permisul de conducere al tânărului a fost reţinut, iar minorului i-a fost eliberată o dovadă fără drept de circulaţie, până la finalizarea cercetărilor.

Surse locale susţin că atât adolescentul aflat la volan, cât şi tânărul care l-a filmat sunt copiii unor foşti candidaţi la Primăria Dumbrăviţa, iar aceste candidaturi nu au avut succes în alegerile anterioare. Se pare că tatăl unuia dintre tineri a candidat pentru funcţia de primar, iar mama celuilalt a candidat și ea, dar niciunul nu a câștigat alegerile.

Poliţia Timiş continuă investigațiile sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru a lămuri toate aspectele legate de acest caz.

 

 

MAI MULT REALITATEA

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Piața bursieră americană a pierdut 2.000 de miliarde de dolari într-o singură zi, după o postare a lui Donald Trump despre taxarea suplimentară a Chinei

O singură postare pe rețelele sociale a fost suficientă pentru a șterge 2.000 de miliarde de dolari din capitalizarea pieței americane, vineri, după ce...

Fumatul creşte riscul de hipertensiune arterială, confirmă un nou studiu

Fumatul contribuie semnificativ la creşterea riscului de hipertensiune arterială, potrivit unui nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Manitoba, Canada. Analiza sugerează...

Noi informații în cazul gravidei moarte de la Constanța: soțul voia șase copii. De ce ar fi refuzat cuplul intervențiile chirurgicale

Însă cei de la spital spun că pacienta și soțul au refuzat această operație, a asumându-și toate riscurile, inclusiv acela al decesului. Intervenția, totuși,...

ULTIMA ORĂ