Sunday, October 12, 2025

Povestea de anul acesta începe pe 6 Decembrie, când natura îngheață și mii de beculețe se aprind în Parcul Central

Și pentru că avem cu toții nevoie de un strop de magie în viața noastră, tot atunci vom face cunoștință cu personaje de basm – Moș Crăciun, alături de elfii săi, Minnie, Mickey, Olaf.

Dar orice poveste are și o petrecere care durează 7 zile și 7 nopți, iar basmul din Glina respectă tradiția – artiști îndrăgiți vor urca pe scenă și vor interpreta cele mai cunoscute melodii ale sezonului. 

Narcisa Suciu va oferi o seară a colindelor, zeci de copii ne vor colinda, Theo Rose, Damian Drăghici, Vlad Miriță, Connecter și Adrian de la Bobești, Cantus Domini, Lora, Laura Ion, Dj Rareș, Doina Ilfovului, Taraful Ilfovului.

Și ce-ar fi o poveste fără tradiții, fără condeie și scrisori… Pe care să le lăsăm cu încredere în cutia poștală a lui Moș Crăciun. Ca-n vremurile de altădată. Doar încredere să avem.

Din pagină în pagină, descoperim că cei mici sunt actorii poveștii. Construiesc coronițe pentru renul preferat, Rudolf, globuri cu dorințe pentru brad și explorează zile la rând tainele atelierelor magice de iarnă.

Dar povestea din Glina se lungește și mai mult. Căci nu degeaba vă spuneam la început că în Decembrie, destinația preferată a tuturor este în Ilfov. 𝑰𝒂𝒓 𝑮𝒍𝒊𝒏𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 …𝑨𝒄𝒂𝒔𝒂̆ 𝒍𝒂 𝑴𝒐𝒔̦ 𝑪𝒓𝒂̆𝒄𝒊𝒖𝒏. 𝘾𝙖̆𝙘𝙞 𝙙𝙖𝙘𝙖̆ 𝙣-𝙖𝙧 𝙛𝙞, 𝙣𝙪 𝙨-𝙖𝙧 𝙥𝙤𝙫𝙚𝙨𝙩𝙞. 𝙑𝙖 𝙪𝙧𝙢𝙖…✨

MAI MULT REALITATEA

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Afaceri de un miliard euro pe Calea Victoriei

Calea Victoriei, din capitală, a fost încă de la început una dintre emblematicele artere ale Bucureștiului.

În ciuda shutdown-ului, Donald Trump ordonă plata soldelor militarilor americani

Donald Trump a ordonat sâmbătă ca militarii americani să-şi primească soldele miercurea viitoare, în ciuda paraliziei bugetare actuale, care impune în mod normal ca...

Concertele la Berăria H bat teatrul și opera

Piața de ticketing online din România a depășit 61 milioane lei anul trecut.

ULTIMA ORĂ