Thursday, November 20, 2025

SURSE: Lasconi și Bolojan, prima întâlnire după scrutinul de duminică. Se fac SCENARII pentru viitoarea guvernare: care este cea mai "neagră" ipoteză

În momentul de față, există mai multe scenarii pe masă pentru că știm că viitoare guvernare depinde de rezultatul alegerilor parlamentare de la finalul acestei săptămâni. 

În funcție de asta vom afla ce majorități se pot face în Parlament pentru o viitoare guvernare. 

Viitorul guvern depinde și de rezultatul turului al doilea al alegerilor prezidențiale pentru că președintele este cel care numește viitorul premier. 

Până acum, partidele suvernaiste sunt cele care și-au anunțat susținerea deschisă pentru Călin Georgescu. Vorbim aici de partidul AUR, dar și de partidul POT, în timp ce partidul condus de Diana Șoșoacă a anunțat că l-ar putea susține doar dacă fosta senatoare va fi numită premier. 

De partea cealaltă, partidele de dreapta, precum USR, PNL, PMP și Forța Dreptei și-au anunțat susținerea pentru Elena Lasconi. ȘLidera USR spunea în trecut că ilie Bolojan este cel pe care l-ar numi premier într-un viitor guvern. 

PSD este singurul partid care până în momentul de față nu și-a anunțat susținerea pentru niciunul dintre candidați. 

Dacă ne uităm la aceste lucruri, există momentan 3 scenarii principale pe masa liderilor. Cel mai negru scenariu pentru partidele de dreapta este acela în care partidele suveraniste ar reuși să obțină o majoritate în Parlament și ar putea să formeze un guvern de extremă-dreaptă. Mai exisă, de asemenea, scenariul lansat de liberali, care presupune un guvern PSD-AUR. 

MAI MULT REALITATEA

Taxă de 25 de lei pentru coletele din afara UE, aprobată în Parlament. Ce trebuie să știe românii înainte ca măsura să intre în vigoare

Parlamentul României a adoptat, marți, 18 noiembrie, legea care introduce o taxă fixă pentru toate coletele cu o valoare sub 150 de euro provenite...

Recomandăm și ...

PLANUL negociat în secret pentru oprirea războiului din Ucraina. Kievul trebuie să cedeze inclusiv teritorii

Statele Unite au transmis președintelui Volodimir Zelenski că Ucraina trebuie să accepte un acord elaborat de SUA.

Horaţiu Moldovan (CNAS) anunţă că platforma PIAS va fi complet reconfigurată: Vom reface din temelii această platformă, dacă ar fi fost funcţională, nimeni nu s-ar fi gândit să arunce...

Şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu Moldovan, anunţă că platforma PIAS, folosită de medici în relaţia cu CNAS, va fi complet...

Italia autorizează extrădarea către Germania a ucraineanului Serhii Kuznieţov, suspectat în sabotarea gazoductelor Nord Stream 1 şi 2

Curtea de Casaţie a Italiei a autorizat miercuri seara extrădarea către Germania a unui ucrainean ucrainean, Serhii Kuznieţov, suspectat de către justiţia germană de...

ULTIMA ORĂ