Partidul Berii din Austria ar putea participa la alegerile parlamentare. Liderul, Marco Pogo, a propus instalarea unor fântâni publice cu bere în toată Viena

Un partid austriac lansat mai mult ca o glumă e la un pas să dea peste cap planurile formaţiunilor politice cu tradiţie.

Formaţiunea politică, condusă de un medic în vârstă de 37 de ani

Formaţiunea politică înfiinţată în anul 2015 este condusă de un medic în vârstă de 37 de ani, care este şi muzician rock ce poartă numele de scenă Marco Pogo. Rockerul-politician s-a plasat pe locul al treilea la alegerile prezidenţiale din 2022, astfel că ideea ca Partidul Berii să candideze la europarlamentare nu pare chiar atât de ciudată.

În orice caz, Marco Pogo este favoritul televiziunilor. E specialist în atacuri asupra politicienilor implicaţi în afaceri de producţie şi în alte scandaluri. Însă şi proiectele sale de viitor sunt inedite. Liderul politic cu foarte multă priză la public a propus instalarea unor fântâni publice cu bere în toată Viena.

 

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Tânăr de 16 ani, ucis de forțele israeliene din Cisiordania, condus pe ultimul drum

Rudele tânărului au precizat pentru Associated Press, că adolescentul se ducea, miercuri, la supermarket, când a fost surprins de trupele israeliene. Potrivit Ministerului palestinian al Sănătății din...

Ministrul Economiei: Este o prioritate absolută să găsim investiţii la şantierul 2 Mai din Mangalia. Sunt absolut convins şi încrezător că şantierul are un viitor / Avem oportunitatea fondurilor...

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat joi, după o vizită la şantierul 2 Mai din Mangalia, că este o prioritate absolută pentru Guvern să...

Reacția lui Florin Manole, după ce Dragoș Pîslaru a acuzat că măsura privind cumularea pensiei cu salariul „a fost ținut la sertar”

Florin Manole, care a demisionat recent din funcția de ministru al Muncii, susține că actualul ministru interimar, Dragoș Pîslaru, a mințit când a spus...

ULTIMA ORĂ