Saturday, September 27, 2025

Cetate dacică vandalizată. Au fost smulse pietrele din drumul sacru construit de daci acum 2.000 de ani

O anchetă penală are loc după ce, în cursul lunii noiembrie, situl arheologic Cetatea dacică Piatra Roșie a fost ținta unor distrugeri.

Autorii actelor de vandalism au smuls blocuri de piatră din drumul antic pavat al așezării dacice și le-au aruncat în groapa naturală din vecinătatea acesteia.

„Polițiști au fost sesizați de un reprezentant al Direcției Județene pentru Cultură Hunedoara cu privire la faptul că instituția a fost sesizată de un cetățean că persoane necunoscute ar fi distrus, prin dislocarea din sol, patru pietre ce făceau parte din structura drumului antic, care au fost aruncate în proximitatea cetății Piatra Roșie (monument istoric înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO). 

Cu ocazia cercetării la fața locului s-a stabilit că în perioada 3-4 noiembrie 2024, persoane necunoscute ar fi distrus, prin dislocare, patru piese din calcar de diferite mărimi, componente ale drumului antic ce străbate incinta doi a cetății Piatra Roșie, ce au fost aruncate în proximitatea drumului de acces”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, citat de adevarul.ro.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere și fac cercetări în vederea identificării prezumtivilor autori și a luării măsurilor legale.

Cetatea dacică Piatra Roşie, aflată la 20 de kilometri de oraşul Călan, face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO şi este faimoasă pentru drumul său de piatră, vechi de peste două milenii, care şi-a păstrat componentele sale originale.

MAI MULT REALITATEA

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

Axios: Zelenski i-ar fi cerut lui Trump rachete de croazieră americane Tomahawk pentru a-l constrânge pe Putin să facă pace

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut săptămâna aceasta preşedintelui american Donald Trump rachete Tomahawk pentru a-l forţa pe liderul rus Vladimir Putin să facă...

Serbia a arestat două persoane care ar fi instruit cetăţeni români şi moldoveni pentru provoca haos în ziua alegerilor din Republica Moldova

Poliţia sârbă a arestat două persoane suspectate că au organizat în Serbia instruirea unor cetăţeni români şi moldoveni pentru a opune rezistenţă fizică mai...

„Vor mai fi şi alţii”, anunţă Donald Trump după ce fostul director al FBI James Comey a fost pus sub acuzare

Donald Trump a menţinut vineri presiunea asupra Departamentului Justiţiei, la o zi după punerea sub acuzare a fostului director al FBI, James Comey, pe...

ULTIMA ORĂ