Tuesday, September 30, 2025

Care este diferența de vârstă ideală între parteneri, conform cercetătorilor. Răspunsul i-ar putea surprinde pe mulți

În general, societatea de azi are o atitudine rezervată spre negativă față de partenerii cu o diferență mare de vârstă.Oamenii de știință au aflat recent care este diferența de vârstă ideală între parteneri.Potrivit acestora, relația ideală este între parteneri de vârste apropiate, cu o diferență de cel mult 3 ani. Explicația cercetătorilor este că persoanele care sunt mai apropiate ca vârstă trec prin etape de viață similare.Din acest motiv, este mult mai probabil să aibă puncte de vedere similare, în special asupra unor teme majore precum bani, carieră, căsătorie si copii. De cealaltă parte, un cuplu în care există o diferență mare de vârstă este mai puțin adaptabil la schimbări majore.Așadar, trebuie să iei în considerare nu doar vârsta, ci și maturitatea emoțională a partenerului tău. Dacă există o nepotrivire a nivelurilor de maturitate, cuplul are dificultăți. Și pot fi cupluri cu o diferență de 1-2 ani. Dar unul dintre ei se comportă ca un copil și nu este pregătit pentru nimic serios, în timp ce celălalt vrea cu adevărat să întemeieze o familie.

Isaac Newton a calculat și prezis când va fi sfârșitul lumii. Data este destul de apropiată

MAI MULT REALITATEA

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

Metrorex a finalizat al doilea tronson de tunel pentru viitoarele stații Tokyo și Aeroport Băneasa

Compania Metrorex anunţă că a fost finalizat al doilea segment de tunel dintre viitoarele staţii de metrou Tokyo şi Aeroport Băneasa. Tronsonul are o...

Trump și-a amintit de conflictul cu Medvedev în discursul din fața generalilor SUA: „O persoană stupidă. A folosit cuvântul nuclear”

Președintele Donald Trump a abordat mai multe subiecte în discursul său ținut în fața conducerii militare a SUA, vorbind doar sporadic din adresarea pe...

Ministrul Energiei: Schemele de ajutor pentru energie vor continua. Nu vor fi creșteri ale facturii de gaz

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, marţi, la Digi24, că schemele de ajutor pentru energie care au fost valabile în anii trecuţi vor fi...

ULTIMA ORĂ