Wednesday, November 19, 2025

Mâncăm aminoacid din pene de rață sau accentuator de gust din glandele castorului și nu avem habar. Ce ingrediente ciudate se ascund în produsele de la magazin

Într-un mediu în care sunt prezente atât de multe alimente, nu ar trebui să ne surprindă faptul că unii producători găsesc noi și ingenioase moduri de a îmbunătăți gustul, textura și aspectul produselor alimentare. De fapt, unii dintre aceștia ajung să utilizeze ingrediente care sunt cel puțin surprinzătoare. Ceea ce inspaimântă uneori este că aceste ingrediente surprinzătoare sunt permise în produsele noastre alimentare, ceea ce ridică probleme cu privire la siguranța și etica industriei alimentare.

 Desi suna nesănătos și iubitorii de alimente bio ar spune că este ca o gluma proasta, unele alimente conțin ingrediente care nu sunt tocmai comune ori sunt pur și simplu greu de acceptat. În timp ce ne-am obișnuit cu ingrediente precum sare, zahăr, ulei și arome artificiale, sunt și altele la care nu ne-am fi așteptat să le găsim în alimentele noastre zilnice. Pe lângă cele amintite mai sus, există multe alte exemple de ingrediente surprinzătoare care sunt incluse în produsele alimentare pe care le consumăm cu regularitate.

1. Castoreum

Ce e? Extract din glandele perineale ale castorului

La ce foloseste? La accentuarea gustului aromelor de capsuni, zmeura si alte fructe de padure.

 2. Lanolina

Ce e? Substanta, asemanatoare cu ceara, secretata de glandele animalelor acoperite cu lana.

La ce foloseste? La productia gumei de mestecat.

Câte ouă ai voie să mănânci într-o săptămână fără să îți distrugi ficatul. Recomandările nutriționiștilor

3. Gelatina

Ce e? Substanta obtinuta prin fierberea oaselor, tendoanelor si a pieilor.

La ce foloseste? La productia jeleurilor sau a altor ingrediente folosite in cofetarii.4. Cheag

Ce e? O enzima gasita in stomacul viteilor.

La ce foloseste? La prepararea branzeturilor.

5. Selac

Ce e? Secretia unui gandac din Thailanda (shellac).

La ce foloseste? La prepararea dulciurilor, jeleurilor, glazurilor.

6. L-Cisteina

Ce e? Un aminoacid gasit in parul uman si in penele de rata.

La ce foloseste? La unele produse de panificatie, pentru a imbunatati textura si ca sa reziste mai mult timp pe rafturi.

Sosul de roșii cu mere, un ketchup diferit și mult mai delicios. Cum se prepară delicatesa care va da savoare oricărei mese

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

AFP: Ce se ştie despre acuzaţiile de ”safari” de război al unor lunetişti străini la asediul de la Sarajevo

Anunţarea unei anchete în Italia cu privire la presupuşi ”lunetişti de weekend” care au plătit pentru a trage în civili în timpul asediului oraşului...

ULTIMA ORĂ Schimbare la Declarația Unică. ANAF a pregătit documentul. Formularul 212 va fi precompletat cu informații extrase din bazele de date ANAF, alte declarații fiscale, evidența contractelor de...

ANAF a pregătit Declarația Unică (formularul 212) precompletată, care va fi utilizată din 2026 pentru declararea veniturilor aferente anului 2025, cu termen de depunere...

EXCLUSIV Noi concedieri voluntare la Dacia. Sindicatele au început negocierile pentru contractul colectiv de muncă. Ținta principală – o nouă creștere a salariului

Ca în fiecare an, sindicatele din Automobile Dacia și patronatul intră în procesul de negociere a unui nou contract colectiv de muncă, încercând să...

ULTIMA ORĂ