Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, explică, miercuri seară, cât de periculoasă ar fi victoria lui Călin Georgescu pentru politica externă a României. El precizează că ieşirea din UE şi NATO trebuie aprobate de majoritate parlamentară şi validată de populaţie prin referendum. În timp procesul de ieşire din UE ar dura cel puţin zece ani, ieşirea din NATO ar dura cam un an, dar nimeni nu ştie exact procedura pentru că nicio ţară nu a ieşit vreodată din Alianţă. Cu un preşedinte extremist, însă, România ar fi izolată, iar în calitate de comandant suprem al Armatei, preşedintele poate lua decizii periculoase în privinţa NATO. Preşedintele unei ţări poate bloca decizii importante, prin veto, dar nu poatre deveni dictator peste noapte.
MAI MULT NEWS.RO