Wednesday, November 19, 2025

Cod galben de ninsori – strat consistent de zăpadă. Informare meteo de fenomene periculoase: zonele afectate de polei 

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 28 noiembrie, ora 22 – 30 noiembrie, ora 18Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, izolat polei, ninsori la munte și strat de zăpadă, intensificări ale vântuluiZone afectate: conform textului

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, în extindere dinspre vest și nord-vest. Vor fi mai ales ploi, iar în Transilvania și Moldova, în seara zilei de vineri (29 noiembrie) și pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă (29/30 noiembrie), local și ninsori sau lapoviță. Izolat se va depune polei. La munte treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

Se vor acumula cantități de precipitații în general de 10…20 l/mp, iar cu precădere la munte și în sud, pe arii restrânse, peste 25…30 l/mp.

Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40…60 km/h. Sâmbătă (30 noiembrie), vântul se va intensifica în sud-vest și sud, unde vor fi viteze de 45…55 km/h, iar la altitudini mari în Carpații Meridionali și în Munții Banatului rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

Interval de valabilitate: 29 noiembrie, ora 10 – 30 noiembrie, ora 10Fenomene vizate: ninsoare și strat de zăpadă local consistentZone afectate: Carpații Meridionali și Carpații Orientali

În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și în Carpații Orientali, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și se va depune strat de zăpadă local consistent, în general de 15…20 cm.

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Rusia îşi dezvăluie avionul de luptă de tip Su-57 la Dubai Airshow 2025

Rusia şi-a dezvăluit avionul de vânătoare invizibil pe radar de generaţia a cincea de tip Suhoi 57 (Su-57) al United Aircraft Corporation, la Dubai...

Un tribunal federal american anulează redecuparea electorală a Texasului care-i favorizează pe republicani

Un tribunal federal american a suspendat marţi noua hartă electorală a Texasului menită să le permită republicanilor să obţină cu cinci mandate mai mult...

AFP: Ce se ştie despre acuzaţiile de ”safari” de război al unor lunetişti străini la asediul de la Sarajevo

Anunţarea unei anchete în Italia cu privire la presupuşi ”lunetişti de weekend” care au plătit pentru a trage în civili în timpul asediului oraşului...

ULTIMA ORĂ