Wednesday, October 15, 2025

Alegeri parlamentare 2024. Bilanț MAI: Au fost sesizate 19 incidente electorale, doar 8 au fost confirmate VIDEO

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că, până în prezent, au fost primite 19 sesizări de posibile incidente electorale în cadrul alegerilor parlamentare, din care opt nu s-au confirmat, trei sunt în curs de verificare, iar una a fost trimisă BEC. Totodată, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au simţit rău ori s-au accidentat. Astfel, la Braşov preşedintele unei secţii de votare a fost lovit după căderea unui obiect de mobilier.

”Până acum, nu au fost înregistrate incidente deosebite. Au fost primite 19 sesizări de posibile incidente electorale: opt nu s-au confirmat, alte trei sunt în curs de verificare, iar una a fost trimisă spre soluţionare Biroului Electoral Central. Au fost aplicate cinci avertismente şi două amenzi în valoare de 6.500 de lei pentru contravenţii legate de procesul electoral, precum fotografierea buletinului de vot, continuarea propagandei electorale, inclusiv prin intermediul reţelelor de socializare, şi sfătuirea alegătorului cu cine să voteze. În acest caz, preşedintele unei secţii de votare din judeţul Olt, la intrarea în cabina de vot, i-a înmânat unui alegător buletinul de vot gata deschis”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI. De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru distrugere. ”Un cetăţean s-a prezentat la o secţie de votare din municipiul Focşani, judeţul Vrancea, pentru a vota, dar după ce a ieşit din cabina de vot a cerut alte buletine de vot pretextând că a votat greşit. Membrii biroului electoral au refuzat să îi dea alte buletine, aşa că cetăţeanul le-a rupt pe cele pe care votase. Totodată s-a întocmit un dosar penal pentru fraudă la vot. Poliţiştii din municipiul Slobozia, jud Ialomiţa, au fost sesizaţi cu privire la faptul ca o persoană din comuna Cocora a încercat să voteze la o secţie de votare deşi votase la altă secţie”, a adăugat ea. De la începerea procesului de votare, mai multe persoane, membri ai birourilor electorale sau alegători, din judeţele Ilfov, Prahova, Constanţa şi municipiul Bucureşti, au avut nevoie de îngrijiri medicale.  ”Preşedintele unei secţii de votare din Braşov a suferit un traumatism cranio-cerebral minor ca urmare a căderii unui obiect de mobilier. Persoana a primit îngrijiri medicale la faţa locului. Un membru al unei secţii de votare din judeţul Prahova a suferit un traumatism la mână şi a fost transportat la spital. În alte situaţii au fost semnalate lipotimii sau stări de rău. Procesul de votare nu a fost afectat”, a precizat Dajbog.

MAI MULT REALITATEA

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Pe Profit Insider: BRD vs UniCredit

BRD vs UniCredit. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările...

Autorităţile ucrainene ordonă evacuări în masă din jurul oraşului devastat Kupiansk

Autorităţile locale din Ucraina au ordonat, marţi, evacuarea familiilor din zeci de sate din apropierea oraşului Kupiansk, din nord-estul ţării, care a fost aproape...

Acţiunile europene au scăzut marţi, pe fondul restricţiilor impuse de China la exportul de pământuri rare; titlurile Ericsson au urcat cu 18%

Pieţele bursiere europene au coborât marţi la minimele ultimelor două săptămâni, după ce tensiunile comerciale dintre SUA şi China s-au amplificat, determinând investitorii să-şi...

ULTIMA ORĂ