Ce a descoperit Laura Cosoi în casa mamei sale, după ce aceasta s-a stins din viață: „Am găsit printre cărți”

Laura Cosoi a mers recent acasă la mama ei, după ce aceasta s-a stins din viață. Actrița, care este însărcinată pentru a patra oară, a fost uimită când a descoperit ce se afla în una dintre cărțile aflate în bibliotecă.

Laura Cosoi a fost extrem de afectată după pierderea mamei sale pe care a iubit-o enorm. Actrița a ales să-și amintească și să-și sărbătorească mama de ziua acesteia de naștere, într-un mod aparte și extrem de personal. Cu sufletul făcut bucăți de pierderea mamei sale, care a fost răpusă de o boală nemiloasă, Laura a mers acasă, la locuința unde a crescut, pentru a își aduce aminte de mama ei.

A fost pentru Laura Cosoi prima oară când nu a avut cui să-i ureze „La mulți ani”, însă a găsit în mijlocul lucrurilor personale ale acesteia o amintire emoționantă. În timp ce răsfoia cărțile din biblioteca mamei sale, actrița a descoperit o fotografie care i-a adus un val de emoții. Momentul a fost copleșitor, iar Laura a împărtășit acest moment cu fanii săi.

„Ziua Ritei, 1 an, la muzeul Antipa, când ne gândeam că va fi o vizită relaxantă, dar ea a început să meargă și să descopere lumea. Eram deja epuizată spre final! Mama mi-a făcut poza și am găsit-o printre cărți.Era printre momentele ei preferate.”, a scris Laura Cosoi în mediul online.

Laura Cosoi și familia

Cu toate că trece printr-o perioadă de doliu și durere, Laura Cosoi găsește și motive de bucurie în mijlocul suferinței. În ciuda pierderii mamei, actrița se pregătește să devină mamă pentru a patra oară, vestea aducând o rază de lumină în viața sa.

Laura Cosoi avea o relație extraordinară cu mama ei și de multe ori vorbea despre susținerea pe care o avea din partea acesteia. „Eu întotdeauna am avut o relație bună cu mama. Mai puțin atunci când m-am lăsat de dans sportiv. Nu știu dacă neapărat s-a schimbat foarte mult, nu știu dacă ea mă vede pe mine altfel, dar ceva s-a schimbat.

Sigur nu și-a imaginat deloc această viață cu mine în calitate de mamă. Așa mi-a spus, că nu și-a imaginat că o să am trei fetițe, trei copii. Dar pot spune că e foarte mulțumită că, în continuare, îmi exercit meseria”, spunea actrița. 

Laura Cosoi este însărcinată a patra oară

Pe rețelele de socializare, Laura Cosoi a distribuit o fotografie cu ea, în costum de baie, în care i se vede perfect sarcina. Așa a anunțat actrița că e însărcinată cu al patrulea copil, care va veni pe lume anul acesta.

Actrița nu a anunțat încă și sexul bebelușului. „Miracolul vieții #DarulLuiDumnezeu #ziuamea #douainimi #onouaviata #binecuvantare #familie #totul #innumeleiubirii”, a transmis Laua Cosoi, care a fost felicitată de o mulțime de fani și de vedete.

„Felicitări, Laura!!!🙏🏻 Ce veste faină!✨🥂”, i-a scris Jojo Laurei Cosoi. Și Giulia Anghelescu a reacționat. „🤍 ce veste minunată! Vă îmbrățișăm!”.

Căsătorită cu Cosmin Curticăpean din anul 2015, Laura Cosoi are trei fetițe, pe Vera, Rita și Lara. Chiar dacă e mamă, vedeta și-a continuat și cariera, continuă să joacă în piese de teatru, dar și în filme. Invitată în iulie 2023 în emisiunea Fresh by Unica, ea a recunoscut că vrea și al patrulea copil.

Legi bizare într-o țară plină de români. Unde au fost interzise moartea, castelele de nisip și lătratul câinilor

Câteva legi bizare se aplică în Spania o țară plină de români, dar și de turiști. Experții avertizează că în unele zone există câteva...

Recomandăm și ...

Zelenski, mesaj pentru Nicușor Dan după publicarea concluziilor raportului privind drona de la Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a mulţumit, duminică seară, preşedintelui Nicuşor Dan pentru claritate şi chiar a distribuit pe reţelele de socializare precizările pe care...

Zelenski, mesaj pentru Nicușor Dan după publicarea concluziilor raportului privind drona de la Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a mulţumit, duminică seară, preşedintelui Nicuşor Dan pentru claritate şi chiar a distribuit pe reţelele de socializare precizările pe care...

Drona de la Galați nu a putut fi doborâtă de avioane, însă există un „dar”. Sandu Valentin Mateiu: „Apărarea aeriană are 2 componente”

Comandorul în rezervă Sandu Valentin Mateiu a făcut radiografia incidentului cu dronă rusească de la Galați, în exclusivitate pentru Digi24, explicând de ce aparatul...

ULTIMA ORĂ