Friday, September 26, 2025

Două focare de pestă porcină în România: peste 40 de porci au fost sacrificaţi

„La această dată, pesta porcină africană evoluează pe raza judeţului Buzău la nivelul a două exploataţii nonprofesionale, una situată pe raza comunei Cozieni şi cea de-a doua în comuna Tisău.

Focarele declarate sunt de curând, în ultimele 10 zile, pe data de 25 noiembrie a fost declarat primul focar la Cozieni, unde sunt afectate 35 de suine care au fost ecarisate şi pe data de 30 noiembrie a fost declarat al doilea focar, fiind afectate două suine.

La această dată, la nivelul acestor localităţi s-a instituit măsură de restricţie în ceea ce priveşte circulaţia porcinelor, sunt interzise mişcările de porcine pe raza localităţilor, în zona de protecţie şi supraveghere, respectiv de 10 kilometri în jurul focarelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, Iulian Moca.

Potrivit specialiştilor, cele două focare de pestă porcină ar fi avut drept sursă un alt focar înregistrat în mediul silvatic, la porcii mistreţi.

MAI MULT REALITATEA

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

Superliga: Universitatea Craiova – Dinamo 2-2, oltenii au jucat o jumătate de oră în inferioritate

Echipa bucureşteană Dinamo a terminat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 2-2, cu gruparea Universitatea Craiova, în etapa a 11-a din Superligă.

O nouă sancțiune împotriva Moscovei: Comisia Europeană vrea să monitorizeze călătoriile diplomaților ruși în țările UE

Comisia Europeană a propus, vineri, o obligaţie de notificare pentru diplomaţii ruşi aflaţi la post în ţările blocului comunitar în cazul oricărei călătorii efectuate...

Vlad Zaha, expert criminolog: România are nevoie de o schimbare radicală în ceea ce priveşte lupta antidrog, înainte ca zeci de mii de vieţi să fie pierdute

România are nevoie să schimbe radical modul în care abordează lupta antidrog, înainte ca zeci de mii de vieţi să fie pierdute, este de...

ULTIMA ORĂ