Călin Georgescu, situație disperată: „Mă aflu acasă fără lumină, fără căldură, fără internet!”

 „Mă aflu acasă fără lumină, fără căldură, fără internet! Este o situație pe care nu o mai putem comenta. Am sunat să întreb de ce nu am. Singura opțiune pe care o avem este VOTUL. Trebuie să ieșim mâine, în mod real, în fața secțiilor de vot din țară și din străinătate. Este nevoie să fim alături unii de alți. Mâine, eu, personal voi fi la secția de votare din Mogoșoaia la ora 08:00. Secțiile de votare e nevoie să fie deschise, hârtiile sunt tipărite. Curtea Constituțională nu poate să anuleze așa ceva! Biroul Electoral Central nu s-a sesizat. Mâine mă prezint la vot și așa îndemn pe toată lumea. Instituțiile statului sunt obligate să deschidă calea spre democrație. Este singurul drept pe care îl avem, este unic și legitim. Statul încalcă abuziv tot ce s-a creat cu trudă timp de 35 de ani!”, a transmis Călin Georgescu, exclusiv la Realitatea PLUS.

Declarațiile sale vin într-un moment de tensiune socială și electorală, marcând o chemare la unitate și implicare în fața dificultăților.

MAI MULT REALITATEA

NATO își întărește flancul estic. Germania și Olanda trimit un nou comandament militar în statele baltice

Anunțul a fost făcut joi de Ministerul german al Apărării, într-un context marcat de tensiuni tot mai mari la granițele estice ale Europei, scrie...

Recomandăm și ...

Oana Gheorghiu: Am găsit multe persoane cu legături politice în consiliile de administrație. Premierul Bolojan mi-a dat mână liberă

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a declarat că, în mandatul său, cu siguranţă a deranjat foarte mult, ea arătând că a găsit multă dezorganizare, multe...

Oana Gheorghiu: Am găsit multe persoane cu legături politice în consiliile de administrație. Premierul Bolojan mi-a dat mână liberă

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a declarat că, în mandatul său, cu siguranţă a deranjat foarte mult, ea arătând că a găsit multă dezorganizare, multe...

Braşov: Anchetatorii cer arestarea preventivă a două persoane şi interdicţia privind dizolvarea unei firme în dosarul privind îngroparea ilegală a sute de tone de deşeuri provenite din construcţii

Procurorii solicită arestarea preventivă a două persoane în dosarul sutelor de tone de deşeuri provenite din construcţii şi depozitate ilegal pe un teren din...

ULTIMA ORĂ