Friday, September 26, 2025

Carambol în localitatea Movilița, județul Ialomița. 4 mașini implicate, 6 oameni au fost răniți

Grav accident produs duminică, 8 decembrie, în localitatea Movilița din județul Ialomița. În carambol au fost implicate 4 autoturisme și 6 persoane.

O autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un ATPVM și o ambulanță SMURD au fost trimise la fața locului.

ISU Ialomița a mai transmis că, în sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale SAJ Ialomița.

În urma impactului violent, cele 6 persoane, printre care se afla și un minor cu vârsta de 5 ani, au fost rănite. Din fericire, toate victimele erau conștiente și cooperante. Au primit primul ajutor la locul accidentului.

Imediat după evaluarea medicală, șoferii a două dintre vehicule, au fost transportați la București, la Spitalul Floreasca și Spitalul Pantelimon.

Ceilalți răniți au refuzat transportul la o unitate spitalicească.

MAI MULT REALITATEA

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

Jackpot record de 120 de milioane de euro câștigat la Berlin. Norocosul câștigător nu și-a revendicat premiul

O victorie istorică a fost înregistrată la un punct de vânzare loto din Berlin – 120 de milioane de euro au mers către un...

Bolojan promite o „reformă profundă” în sănătate după moartea a 6 copii la Spitalul din Iași: „Nu voi avea nicio ezitare să sancționez

Ilie Bolojan a declarat că nu va avea nicio ezitare să sancționeze acolo unde va fi cazul pentru ca tragedii precum cea din ultimele...

Superliga: FC Hermannstadt – FC Argeş 0-1 şi piteştenii sunt pe locul al doilea

Echipa piteşteană FC Argeş a învins vineri, în deplasare, scor 1-0, formaţia sibiană FC Hermannstadt, în etapa a 11-a din Superligă.

ULTIMA ORĂ