Un avion Ryanair care zbura spre Canare a aterizat în Portugalia, din cauza unor pasageri turbulenţi. Poliția a intervenit în forță. VIDEO

Un bărbat aflat într-un avion al companiei Ryanair, care mergea dinspre Marea Britanie spre arhipelagul spaniol Canare, a fost arestat vineri, 19 ianuarie, pe Aeroportul Faro, în sudul Portugaliei, după ce aeronava a fost redirecţionată acolo, din cauza unei dispute între el şi alţi şapte pasageri, a relatat AFP, citată de News.ro.

Zborul de la Aeroportul Luton la Lanzarote, în Insulele Canare, a fost redirecţionat către orașul Faro, din Portugalia, din cauza a opt pasageri turbulenţi, a transmis Poliția.

Pasagerii „provocau tulburări, strigând şi lovind în mod repetat în uşile compartimentelor de bagaje ale cabinei, bând băuturi alcoolice şi ignorând consemne ale echipajului zborului”, așa că Poliția a fost nevoită să intervină în forță.

Șapte dintre pasageri au acceptat să părăsească aeronava fără să se opună, însă unul a refuzat, comportându-se „ostil şi agresiv” și a fost arestat. Pasagerul respectiv este anglo-polonez, iar ceilalţi şapte sunt de naţionalitate poloneză.

Shocking moment Ryanair holidaymaker is dragged off the flight in a headlock by police .. A holidaymaker was today grappled into a headlock and violently marched off a Ryanair flight by police after a Luton to Lanzarote flight was diverted to Portugal because of his behaviour .. pic.twitter.com/D4Wl2NSD5f

— Martha (@MGonigle) January 19, 2024

Poliţia portugheză nu a precizat care companie aeriană opera zborul respectiv, dar mai multe publicaţii britanice au relatat că este vorba despre un zbor al companiei low-cost Ryanair.

O călătorie de 1.300 km: una dintre cele mai lungi rute feroviare din Europa urmează să fie inaugurată în iunie

Cu bilete din Polonia până în Germania începând de la 10 euro, acest serviciu feroviar intereuropean va oferi călătorilor una dintre cele mai lungi...

Recomandăm și ...

O călătorie de 1.300 km: una dintre cele mai lungi rute feroviare din Europa urmează să fie inaugurată în iunie

Cu bilete din Polonia până în Germania începând de la 10 euro, acest serviciu feroviar intereuropean va oferi călătorilor una dintre cele mai lungi...

Comisarul-șef Alexandru Bălan: „Un hoț de TIR-uri a fost călcat de complicii săi”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Martorii”, transmisă de Gândul, invitatul Alexandru Bălan, comisar-șef de poliție, a vorbit despre un caz grav care a atras...

Oura lansează Ring 5

Producătorul finlandez Oura a lansat o nouă versiune a celui mai popular inel inteligent, pe care-l laudă, în primul rând, pentru dimensiunile reduse în...

ULTIMA ORĂ