Wednesday, November 19, 2025

Senatul a spus STOP eutanisirii câinilor sănătoși. Ce prevede proiectul adoptat tacit

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 11 decembrie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului, Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de luni a plenului.”Câinii fără stăpân vor fi cazaţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân până la revendicare sau adopţie, populaţia trebuie informată despre existenţa adăpostului, programul de vizitare, posibilitatea de adopţie sau revendicare prin afişare la sediul adăpostului şi al serviciului specializat, precum şi prin programe şi evenimente de încurajare a adopţiei”, se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari neafiliaţi şi de senatorul Cristian Niculescu-Ţâgârlaş (PNL).

Rase de câini care latră rar: ce câine să cumpărați dacă locuiți într-un apartament?Potrivit actului normativ adoptat tacit, “animalele bolnave incurabil, declarate ca atare în urma unui examen medical efectuat de medicul veterinar, examen la care vor asista reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale pentru protecţia animalelor, în baza fişei de observaţie, vor putea fi eutanasiate de îndată”.”Eutanasia este un act de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a câinilor bolnavi. Eutanasierea câinilor sănătoşi este interzisă şi este singura procedură admisă de suprimare a vieţii animalelor bolnave incurabil sau grav rănite”, prevede proiectul.Camera Deputaţilor este for decizional pentru propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân cu modificările şi completările ulterioare.

Se înmulțesc oamenii care se cred animalele, merg în patru labe pe străzi, latră și atacă trecători

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Bucureștiul revine la opulența de Crăciun: PMB închiriază decorațiuni de aproape 8 milioane lei, triplu față de 2024

Primăria Capitalei va plăti aproape 8 milioane de lei pentru închirierea decorațiunilor luminoase de iarnă 2025–2026, o sumă de trei ori mai mare decât...

Un politician italian a spart cu capul un vitraliu de 40.000 de euro, după ce s-a împiedicat pe scări. Incidentul, surprins de camere

Un politician italian a căzut pe scări și a spart cu capul un vitraliu de 40 de mii de euro. Bărbatul, care este consilier...

Percheziţii în România şi Italia, pentru a destructura o grupare formată din patru familii care au exploatat sexual peste 30 de victime în Italia / Structură piramidală de tip...

Poliţiştii şi procurorii au făcut 25 de percheziţii în România şi Italia, pentru a destructura o grupare formată din peste 30 de membri ai...

ULTIMA ORĂ