Sunday, October 12, 2025

Premierul Vietnamului a absolvit Facultatea de Construcții pe vremea lui Ceaușescu. Va fi primit de Ciolacu și Iohannis la București

Premierul Vietnamului, Pham Minh Chinh, în vârstă de 65 de ani, a declarat la Prima News că își amintește perioada anilor ’80, când a studiat la Facultatea de Construcții din București, iar România era condusă de fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu.

„Nu voi uita niciodată anii din tinereţe în care am studiat şi lucrat în România. Îmi amintesc de chipurile, vocile, râsetele şi imaginile îndrăgite ale profesorilor şi prietenilor români. Datorită ajutorului lor  important, eu şi studenţii noştri am devenit ceea ce suntem azi”, a spus premierul Pham Minh Chinh, membru al Partidului Comunist din Vietnam încă din 1987.

El este absolvent al Facultății de Construcții Civile, Industriale și Agricole, promoția 1984, a transmis Facultatea de Construcții.

Pham Minh Chinh a mai lucrat și la Ambasada Vietnamului la București, conform instituției diplomatice, care însă nu a precizat și perioada în care s-a petrecut acest lucru.

Pham Minh Chin, primit luni de Ciolacu și Iohannis

Premier al Vietnamului din aprilie 2021, Pham Minh Chinh va avea luni, 22 ianuarie, întâlniri atât cu premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria, cât și cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

„Sunt foarte bucuros şi emoţionat să mă întorc de această dată în România şi cred că vizita va contribui la promovarea, întărirea, aprofundarea şi eficientizarea relaţiei prietenoase de cooperare dintre cele două ţări, în beneficiul celor două popoare, pentru pace, cooperare şi dezvoltare în regiune şi lume”, a mai afirmat Pham Minh Chinh, potrivit news.ro.

Potrivit acestuia, Vietnamul şi România au o relaţie de prietenie şi cooperare de aproape 75 de ani.

Avertizarea MAE pentru cine vrea să meargă în Vietnam

Călătoriile în Vietnam sunt în general sigure, dar trebuie măsuri de precauție, a anunțat Ministerul de Externe de la București, care a precizat că riscul amenințărilor teroriste este scăzut, însă există un avertisment de călatorie activ pentru această ţară,

Totodată, traficul de droguri este aspru pedepsit în Republica Socialistă Vietnam, existând posibilitatea ca străinii care transportă mari cantități de droguri să fie condamnați la moarte.

De asemenea, în zonele turistice a fost înregistrat un număr relativ mare de furturi ale obiectelor personale, iar majoritatea acestor infracţiuni sunt înregistrate în Ho Chi Minh şi în oraşele din centrul ţării, Hue şi Da Nang, a mai avertizat MAE.

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Etapa preliminară a Campionatului European ar putea fi schimbată. UEFA analizează un sistem mai „atractiv” pentru calificări

La un summit de fotbal din Portugalia, preşedintele UEFA, Alexander Ceferin, a recunoscut că sistemul de calificare pentru Campionatul European ar putea fi modificat...

Topul celor mai bune destinații din lume pentru viața de după pensie. Care sunt țările europene aflate în vârful clasamentului

Țările ideale pentru pensionare au priveliști spre mare, veri lungi și sisteme medicale bine puse la punct. Un raport al Global Citizen Solutions, bazat...

Mănăstirea unde a fost canonizat ”Influencerul Lui Dumnezeu”, primul sfânt milenial, a fost distrusă de un incendiu

Un incendiu violent a distrus sâmbătă mănăstirea istorică Bernaga, în nordul Italiei, ducând la evacuarea a 22 de călugăriţe, au anunţat duminică pompierii italieni....

ULTIMA ORĂ