Andrei Păunescu a dat în judecată Rapid pentru folosirea versurilor din imnul compus de Adrian Păunescu în scopuri comerciale

Clubul de fotbal Rapid a anunțat duminică, 21 ianuarie, pe Facebook, că Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, a dat în judecată clubul pentru drepturi de autor legate de imnul echipei.

„Am constatat cu surprindere faptul că Andrei Păunescu, fiul regretatului poet Adrian Păunescu, a acționat în judecată clubul nostru, formulând o reclamație care are ca obiect «dreptul de autor și drepturile conexe». Mai precis, suntem acuzați că am utilizat versurile din Imnul Rapidului în scopuri comerciale”, a transmis FC Rapid.

Imnul Rapidului a fost compus de poetul Adrian Păunescu la începutul anilor ’80.

„De atunci, Imnul a fost intonat de sute de mii de ori, iar pasaje din el au fost folosite, începând cu perioada aceea, pe diverse elemente simbolistice sau materiale promoționale (tricouri, căni, cărți, programe de meci etc.). În semn de respect și omagiu pentru autorul Imnului, sala de conferințe a stadionului poartă numele Adrian Păunescu, iar la inaugurarea arenei din Giulești, Andrei Păunescu a fost invitat, contra cost, să intoneze Imnul”, se mai arată în comunicat.

Rapid a fost dată în judecată pentru că vinde produse inscripționate cu versurile clubului și i se cer daune de milion de euro, a scris GSP.ro. Andrei Păunescu a dat însă nu mai puțin de 10 entități în judecată, a notat Orange Sport, care a citat portalul instanțelor. Pe listă se află FC Rapid 1923, dar și Clubul Sportiv Rapid.

Andrei Păunescu a formulat pe 16 ianuarie o reclamaţie privind „dreptul de autor şi drepturile conexe” împotriva următoarelor entități:

Fotbal Club Rapid 1923 SA
Vinicola Avereşti 2000 SA
Romfilatelia SA
Clubul Sportiv Rapid
O casă de pariuri
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători
Metrorex
Dante International SA (EMAG)
Stargift RSL
Retail Concept Design SRL (Mobexpert)

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

„O greșeală, tovarăși?” O dronă rusească a lovit o navă cu echipaj chinez chiar înainte de vizita lui Putin în China

O dronă rusească a lovit o navă de marfă civilă cu legături cu China în Marea Neagră noaptea trecută, punând în pericol cetățeni chinezi....

Deghizări, intrigi și iubire pe muchie de cuțit: spectacolul care cucerește Bucureștiul – „Bărbierul din Sevilla” pe scena Operei Naționale București

Figaro dă tonul comediei perfecte. În zorii unei zile însorite, într-o piațetă din Sevilla, Contele Almaviva își joacă viitorul la fereastra Rosinei, tânăra păzită cu...

Deghizări, intrigi și iubire pe muchie de cuțit: spectacolul care cucerește Bucureștiul – „Bărbierul din Sevilla” pe scena Operei Naționale București

Figaro dă tonul comediei perfecte. În zorii unei zile însorite, într-o piațetă din Sevilla, Contele Almaviva își joacă viitorul la fereastra Rosinei, tânăra păzită cu...

ULTIMA ORĂ