Neymar a anunțat când se va retrage de la naționala Braziliei

„Ştiu că aceasta este ultima mea Cupă Mondială, ultima mea şansă. Voi face tot posibilul pentru a câştiga turneul”, a declarat Neymar, care este golgeterul all-time al echipei naţionale a Braziliei, cu 79 de goluri înscrise.

Neymar, care joacă acum pentru echipa saudită Al-Hilal, va avea 34 de ani în anul 2025, atunci când se va disputa Cupa Mondială ce va fi găzduită de Statele Unite, Canada şi Mexic.

Atacantul brazilian s-a accidentat grav (ruptură a ligamentului încrucişat al genunchiului stâng şi menisc) în timpul unui meci de calificare din zona sud-americană, împotriva Uruguayului, la 17 octombrie 2023, şi de atunci nu a revenit la echipa naţională. El a început să joace pentru Al-Hilal din luna octombrie şi de atunci a avut două apariţii, ambele ca rezervă.

În calificările sud-americane pentru Cupa Mondială 2026, Brazilia este pe locul 5, cu 18 puncte, şi mai are şase meciuri de disputat.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

UDMR vrea refacerea coaliției. Kelemen Hunor: Fără guvern până în iunie pierdem bani din PNRR

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, după discuția cu Sorin Grindeanu, la Parlament, că își doreşte refacerea coaliţiei de guvernare.

Anxietatea digitală a românilor: verificăm bateria telefonului de zeci de ori pe zi și ne panicăm la 30%

Telefonul a devenit extensia cea mai intimă a vieții de zi cu zi, dar și una dintre principalele surse de frustrare și anxietate. Asta arată...

Germania discută despre reforma programului de lucru. Câte ore vor avea voie să lucreze angajații

Germania dorește trecerea de la o limită de lucru zilnică la una săptămânală. Nu se dorește creșterea numărului total de ore lucrate pe săptămână,...

ULTIMA ORĂ