Tuesday, October 14, 2025

Maia Sandu și Volodimir Zelenski, discuție telefonică despre situația gravă din Transnistria. Ce soluții au găsit cei doi pentru prevenirea crizei umanitare

Suspendarea livrărilor de gaze naturale de către compania rusă Gazprom, în contradicție cu obligațiile contractuale, a dus la o criză severă. Astfel, mii de oameni se confruntă cu lipsa căldurii, a iluminatului și, în unele cazuri, a accesului la apă potabilă, în condiții de frig și dificultăți economice, conform tvrmoldova.md.

Cei doi șefi de stat au decis să colaboreze pentru a găsi soluții comune în vederea prevenirii agravării crizei umanitare și protejării populației afectate, inclusiv prin explorarea unor surse alternative de energie, cum ar fi cărbunele.

Un alt aspect discutat a fost securitatea regională și evoluțiile recente de pe frontul din Ucraina.

Potrivit ziare.com, președinta Maia Sandu a reiterat sprijinul pentru Ucraina, care luptă pentru libertatea, suveranitatea și integritatea sa teritorială, precum și pentru menținerea păcii în Moldova.

Autoritățile autoproclamatei Republici de la Tiraspol au declarat miercuri, 8 ianuarie, că rezervele de gaz disponibile se vor epuiza în maximum 24 de zile.

Termocentrala de la Cuciurgan, care funcționează în prezent pe bază de cărbune, are o capacitate maximă de producție de 150 MW, dintre care 23 MW sunt necesari pentru procesul de producție. Restul este asigurat de hidrocentrala de la Dubăsari.

Compania rusă a suspendat livrările de gaz către regiunea separatistă, încălcând astfel obligațiile contractuale, ceea ce a dus la o criză energetică pe malul stâng al Nistrului.

 

MAI MULT REALITATEA

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Aproape 130 de morţi şi dispăruţi în Mexic în urma ploilor torenţiale şi a inundaţiilor

Ploile torenţiale care au lovit Mexicul săptămâna trecută au ucis cel puţin 64 de persoane, în timp ce 65 sunt date dispărute, a declarat...

Zelenski anunţă că se întâlneşte cu Trump săptămâna aceasta la Washington

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va merge „săptămâna aceasta” la Washington pentru a se întâlni cu omologul său american Donald Trump,...

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo la trei zile după ce comitetul din Norvegia i-a acordat premiul Nobel pentru Pace opozantei María Corina Machado

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo fără explicaţii, a anunţat luni Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, la trei zile după acordarea Premiului Nobel...

ULTIMA ORĂ