Sunday, October 12, 2025

Percheziţii în trei judeţe, la persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi proxenetism/ Membrii grupării ar fi racolat 21 de tinere vulnerabile, pe care le-ar fi trimis în Anglia, Germania şi Austria să se prostitueze

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Buzău, au făcut, miercuri, 19 percheziţii domiciliare, în judeţele Buzău, Ilfov şi Hunedoara, la 12 persoane, cu vârste între 20 şi 43 de ani, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi proxenetism în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării ar fi racolat 21 de tinere vulnerabile, pe care le-ar fi trimis în Anglia, Germania şi Austria să se prostitueze pentru a beneficia apoi de banii obţinuţi în acest fel de fete.

MAI MULT NEWS.RO

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Ce lideri mondiali vor participa la summitul de luni din Egipt? Hamas a confirmat că nu va lua parte

Lideri din peste 20 de ţări vor participa luni la „summitul de pace” din Gaza, care va avea loc în staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh,...

Un cunoscut trader de criptomonede a fost găsit mort într-un Lamborghini în Kiev, după ce piața cripto s-a prăbușit

Un trader ucrainean de criptomonede a fost găsit mort la Kiev după ce piața de monede cripto s-a prăbușit. Autoritățile tratează acum incidentul ca...

Un pensionar a intrat calm într-o secție de poliție și a mărturisit că a ucis două persoane, în Marea Britanie

Un pensionar britanic, Derek Martin, în vârstă de 67 de ani, a șocat polițiștii din Brighton după ce a intrat calm într-o secție și...

ULTIMA ORĂ