Monday, October 13, 2025

UE trimite 3 miliarde de euro, ajutor pentru Ucraina. De unde provine suma

Uniunea Europeană a trimis vineri, 10 ianuarie, Ucrainei o primă tranșă, de 3 miliarde de euro, dintr-un pachet de împrumut convenit în cadrul G7 și care însumează circa 50 de miliarde de dolari, transmite agenția DPA.

Acest credit este garantat cu profiturile rezultate din activele rusești înghețate în UE și în țările grupului G7 (Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și SUA) în urma sancțiunilor impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina.

Statele UE împreună cu cele din G7 au blocat astfel accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau în aur. Din această sumă, UE a înghețat active ale Băncii Centrale ruse în valoare de circa 200 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume, aproximativ 185 de miliarde de euro, fiind depozitată în Belgia sub forma de titluri de valoare și sume cash, iar casa de compensare Euroclear se ocupă de gestionarea acestor active. Restul activelor rusești înghețate în afara UE se află în special în SUA, Japonia, Regatul Unit și Elveția.

Liderii statelor din G7 au convenit anul trecut în luna iunie asupra folosirii veniturilor rezultate din activele rusești înghețate ca garanții pentru un împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei. Din această sumă, 35 de miliarde vor fi oferite de UE.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a scris vineri pe rețeaua socială X că obiectivul acestui credit este de a oferi Kievului forța financiară să continue lupta pentru libertate și pentru a câștiga războiul cu Rusia. ‘La fel ca brava rezistență ucraineană, sprijinul nostru va fi de neclintit’, a indicat Von der Leyen.

Președintele rus Vladimir Putin a calificat anul trecut demersul G7 drept un furt, dat fiind că împrumutul presupune folosirea ca garanție a produsului activelor rusești înghețate, și a amenințat G7 că această decizie ‘nu va rămâne nepedepsită’.

MAI MULT REALITATEA

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

UPDATE – Cine sunt ostaticii israelieni care urmează să fie eliberaţi de Hamas? Eliberarea ostaticilor ar urma să înceapă la ora 08:00

Gruparea militantă palestiniană Hamas urma să elibereze luni zeci de ostatici pe care îi ţinea în Gaza de doi ani, în schimbul a aproape...

Părinţii temători de risc alimentează ”o criză a ambiţiei” antreprenoriale din Marea Britanie, avertizează investitorii

Marea Britanie se confruntă cu un deficit de ambiţie antreprenorială, iar unii investitori de capital de risc susţin că părinţii prea prudenţi şi costurile...

Ministru sud-coreean: Coreea de Nord a primit probabil ajutor din partea Rusiei în ceea ce priveşte submarinele

Coreea de Nord a primit probabil ajutor tehnic din partea Rusiei pentru dezvoltarea submarinelor sale, a declarat luni ministrul apărării sud-coreean Ahn Gyu-back, în...

ULTIMA ORĂ