Tuesday, November 18, 2025

Preşedintele Croației Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a câștigat un nou mandat de cinci ani

Milanovic a obţinut peste 74% din voturi, comparativ cu Dragan Primorac, contracandidatul său, care a obţinut aproape 26%, potrivit rezultatelor publicate de autorităţile electorale de stat din Croaţia după numărarea a peste 99% din buletinele de vot.

Rezultatul reprezintă un imbold major pentru Milanović, care este un critic al sprijinului militar occidental acordat Ucrainei în războiul său împotriva Rusiei. Milanović este, de asemenea, un adversar acerb al prim-ministrului conservator al Croaţiei, Andrej Plenković, şi al guvernului său.

Într-un discurs rostit după publicarea rezultatelor, Milanović a declarat că victoria sa a fost un semn de aprobare şi încredere din partea alegătorilor, dar a prezentat, de asemenea, un mesaj „despre situaţia din ţară pentru cei care trebuie să audă”.

„Le cer (celor din guvern) să audă”, a spus Milanovic. ”Asta este ceea ce cetăţenii au vrut să spună. Acesta nu este doar un sprijin pentru mine”.

Milanović, 58 de ani, este cel mai popular politician din Croaţia şi este uneori comparat cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, pentru stilul său combativ de comunicare cu adversarii politici.

Alegerile au avut loc în contextul în care Croaţia, care are o populaţie de 3,8 milioane de locuitori, se confruntă cu o inflaţie galopantă, scandaluri de corupţie şi un deficit de forţă de muncă.

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Cartierele locuite de romi, declarate „zone cu risc ridicat” într-o țară din Europa. Poliția va putea face percheziții fără mandat

Adoptarea unei legi controversate a declanșat critici dure din partea organizațiilor pentru drepturile omului, după ce autoritățile din Slovenia au decis să declare „zone...

Orban: Despărţirea de preşedinte, după o discuţie într-un oarecare nivel de contradicţie, referitor la o declaraţie pe care am dat-o privind folosirea abuzivă a imaginii preşedintelui în campania pentru...

Fostul consilier prezidenţial Ludovic Orban a declarat, marţi, că despărţirea sa de preşedinte a venit după o singură discuţie într-un oarecare nivel de contradicţie,...

Reacţia Cameliei Voinea după acuzaţiile că şi-ar fi abuzat verbal fiica: Este clar ca este vorba despre o campanie coordonată împotriva noastră / Ce spune Sabrina Voinea – VIDEO

Antrenoarea Camelia Voinea a răspuns, într-un comunicat postat în social media, acuzaţiilor conform cărora şi-ar fi abuzat propria fiică. Ea spune că imaginile prezentate...

ULTIMA ORĂ