Wednesday, January 21, 2026

Bărbat suspectat că și-a VIOLAT nepoata minoră, dus la audieri. SURSE: Agresorul, membru al grupării Sportivilor

”În această dimineaţă, 13 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, cu sprijinul Serviciului Criminalistic şi al Serviciului pentru Acţiuni Speciale au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată”, a transmis, luni, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că în luna martie a anului 2023 un bărbat, în vârstă de 37 de ani, ”a întreţinut relaţii sexuale cu persoana vătămată la adresa de domiciliu din Sectorul 4, folosindu-se şi de autoritatea pe care o avea asupra acesteia, prin faptul că era verişor al mamei persoanei vătămate”.

Bărbatul vizat a fost identificat şi dus la Judecătoria Sectorului 4. Agresorul este membru al grupării Sportivilor, potrivit unor surse judiciare, citate de News.ro. 

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Trump refuză invitaţia lui Macron de a participa la o reuniune a G7

Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că se înţelege bine cu liderii Franţei şi Marii Britanii, dar nu va participa la o reuniune...

Craiova, din nou fără căldură: furnizarea agentului termic va fi reluată abia peste 30 de ore

Municipiul Craiova a rămas, marţi seara, din nou fără căldură pentru 30 de ore din cauza unei avarii la instalaţiile energetice. Potrivit Electrocentrale Craiova...

Donald Trump: Consiliul Păcii să înlocuiască Națiunile Unite. „ONU ar fi trebuit să rezolve toate războaiele pe care le-am rezolvat eu”

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Casa Albă, că preconizatul Consiliu al Păcii pe care intenţionează să îl...

ULTIMA ORĂ